DNA anunţă, joi, trimiterea în judecată a 21 de persoane, pentru fraudă cu fonduri europene, fiind acuyate că ar fi obţinut fără drept fonduri de la APIA prin Programul Naţional Apicol. Prejudiciul este estimat la aproape 500.000 de lei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată a 21 inculpaţi pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, forma participaţiei penale fiind autoratul şi complicitatea.
”În cursul anului 2020, unul dintre inculpaţi ar fi favorizat obţinerea fără drept de către mai multe persoane (printre care şi ceilalţi 20 de inculpaţi cercetaţi în prezenta cauză) a sprijinului financiar oferit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.), în cadrul
”Ulterior, persoanele respective ar fi depus acele documente la A.P.I.A. în vederea obţinerii fondurilor nerambursabile. În schimbul ajutorului acordat, inculpatul ar fi primit de la beneficiarii programului diverse sume de bani ce ar fi fost achitate acestuia după obţinea finanţării. De asemenea, în momentul efectuării controalelor de către lucrătorii A.P.I.A., inculpatul ar fi pus la dispoziţia persoanelor respective proprii stupi cu albine, pe care i-ar fi inscripţionat cu numerele stupinelor beneficiarilor pentru a crea aparenţa că acestea ar fi fost achiziţionate în mod real”, a mai transmis DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Vâlcea, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii precizează că, anterior, au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci inculpaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.