Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat să determine una dintre victime să îşi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, agresiune sexuală şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată.
“În fapt, s-a reţinut că, inculpatul, care, la data săvârşirii faptelor, ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în perioada ianuarie 2015-octombrie 2017, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018 a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare, iar inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea asupra victimelor ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicat.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Sursa citată a precizat că pe data de 11 octombrie 2018, că bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi “a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el.
De asemenea, în zilele de 14 martie 2018 şi 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat să o determine pe una dintre victime ,“prin săvâşirea unor fapte cu caracter intimidant”, să îşi retragă declaraţiile şi acuzaţiile formulate împotriva sa.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.