Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
“În temeiul art. 432 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată contestaţia în anulare formulată de contestatorul-condamnat C.C., împotriva deciziei penale nr. 1704/A/24.11.2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 2537/117/2016”, se arată în minuta instanţei.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Curtea de Apel Cluj a respins şi solicitarea lui Cătălin Cherecheş de sesizare a Înaltei Curţi. 
 
“În temeiul art. 475 Cod procedură penală, respinge cererea contestatorului C.C. de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii unice de luare de mită prevăzute de art. 289 Cod penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalităţi alternative ale elementului material”, arată instanţa. 
 
Decizia este definitivă. 
 
Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, în 28 noiembrie 2023. Germania. Cherecheş a ieşit din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude.
 
El a fost prins în Germania. Cherecheş a fost adus în România, fiind încarcerat la Peniteniciarul Rahova.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.