Compania Naţională ”Căi Ferate Române” (CFR) a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă în cazul unui accident feroviar produs în judeţul Hunedoara în 2014, în care unei persoane i-a fost amputată o mână, alte şase persoane fiind implicate. Procurorii au stabilit că CFR nu a montat indicatoare de orientare pentru călători, aceştia neştiind unde să aştepte un tren, iar staţia unde s-a produs accidentul nu era autorizată să funcţioneze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a Companiei Naţionale CFR sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

În rechizitoriul întocmit în cauză procurorii au reţinut că,  la data de 14 septembrie 2014, în jurul orelor 00.27, în staţia de cale ferată Subcetate, din judeţul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stâng.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat în prealabil în staţie cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aştepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte şase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aştepta pe o linie şi a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenţilor de aer provocaţi, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ, cu braţul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roţile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat”, anunţă procurorii.

Potrivit acestora, ”accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Naţională CFR S.A. de a nu realiza în staţia de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceştia să poată identifica peroanele şi platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, aşa cum compania era obligată”.

”Precizăm că, potrivit art. 20 al Regulamentului privind transporturile pe căile ferate din România, «Informarea călătorilor despre posibilitatea de orientare în staţie, despre trenul care îi interesează, precum şi despre alte condiţii de călătorie se face cu ajutorul indicatoarelor, tablourilor de sosire şi de plecare a trenurilor, avizelor scrise, anunţurilor prin staţia de amplificare sau verbal»”, mai arată procurorii.

Totodată, aceştia anunţă că, din probe a rezultat şi faptul că staţia CF Subcetate nu deţinea autorizaţie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcţionând ilegal.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Judecătoriei Haţeg.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.