Curtea Constituţională a anunţat, joi, că va dezbate în 14 iulie sesizarea Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) referitoare la Legea privind unele măsuri in domeniul fondurilor nerambursabile europene. De asemenea, în 15 iulie se va dezbate sesizare Guvernului cu privire la legea pentru acordarea de măşti.
CCR a stabilit, pentru 14 iulie termenul de discutare a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la Legea privind unele măsuri in domeniul fondurilor nerambursabile europene.
ICCJ consideră că legea este neconstituţională în ansamblul său.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Secţiile Unite au reţinut că se impune a se examina de către Curtea Constituţionale dacă au fost încălcate încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 75 alin. (1), ale art. 1 alin. (5), ale art. 134 alin. (4), precum şi prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Totodată, judecătorii consituţionali au stabilit pentru 15 iulie termen de judecată pentru sesizarea Guvernului referitoare la Legea pentru acordarea de măşti pentru protecţia cetăţenilor.
În 23 septembrie se vor discuta mai multe sesizări: cea referitoare la Legea privind măsurile de siguranţă cu caracter medical şi statutul spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă, cea referitoare la Legea pentru completarea Legii 51/1995 şi cea care vizează completarea art.5 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.