Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, marţi, cu delegaţia Comisiei Europene pentru evaluarea MCV, aflată în misiune în România, în perioada 10-12 februarie 2020.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiţiei, au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele 3 luni pentru îndeplinirea recomandărilor din ultimul raport MCV (octombrie 2019).

”Ministrul Justiţiei a prezentat, pe larg, procedura de selecţie a procurorilor pentru ocuparea poziţiilor de top şi middle management din cadrul Ministerului  Public, o procedură robustă, transparentă, bazată pe criterii obiective. Partenerii de discuţie au apreciat modalitatea în care s-a derulat procedura de selecţie. Ministrul Cătălin Predoiu a explicat contextul şi filosofia care au stat la baza elaborării proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Lidia Barac, secretar de stat, a prezentat, în context, cifre statistice relevante, care pledează în favoarea soluţiei legislative preconizate”, a transmis Insterul Justiţiei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Proiectul privind desfiinţarea Secţiei speciale se află în dezbatere publică şi se aşteaptă ca magistraţii să îşi exprime opinia asupra acestuia, în scopul îmbunătăţirii textului.

”Reprezentanţii Comisiei Europene au amintit iniţiativa «Ciclului european de evaluare a statului de drept» pentru toate statele membre şi au precizat că expertiza României va putea fi valorificată în definirea domeniului de aplicare al acestui nou instrument. Ministrul Justiţiei a exprimat întreaga deschidere pentru dialog şi contribuţii substanţiale în procesul de reflecţie care va demara în cursul acestei luni”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

Delegaţia Comisiei Europene pentru evaluarea MCV se află în misiune în România, în perioada 10-12 februarie 2020.

Comisia Europeană a anunţat, în 22 octombrie 2019, că menţine MCV (Mecanismul de cooperare şi de verificare) în cazul României, după ce a constatat o involuţie faţă de progresele din anii precedenţi şi că nu au fost puse în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanţă cu poziţiile exprimate de celelalte instituţii în această privinţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.