Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, modificarea la legea avertizorilor de integritate, necesară în urma solicitării Comisiei Europene, pentru a se debloca cererea de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Proiectul de lege a fost adoptat de către deputaţi în forma votată de Senat.

„Prin excepţie de la prevederile alin. 1, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii referitoare la încălcări ale legii”, conform propunerii legislative.

Astfel, a fost eliminat cuvântul „temeinice” din sintagma „indicii temeinice”.

Comisia Europeană a solicitat această modificare. CE spune că „indicii temeinice” din cuprinsul articolului este de natură a conduce la o examinare subiectivă a raportărilor anonime. Comisia argumentează că prevederea nu ar asigura potenţialilor avertizori „nivelul adecvat de certitudine juridică” şi ar putea descuraja raportările.

Prin Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, România a transpus în legislaţia naţională Directiva UE 2019/1937. Această directivă este jalonul 430 din PNRR.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, prin urmare legea merge la promulgare.

 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.