Un blogger adept al mişcării legionare a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti după ce a promovat denigrarea şi a incitat la ură împotriva unor persoane pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, orientare sexuală, dar a promovat şi idei, concepţii şi doctrine legionare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au informat, miercuri, că un bărbat a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru incitarea la ură sau discriminare prev. de art. 369 C.Pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.Pen., distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe, prev. de art. 4 alin. 2^1 din OUG 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.Pen., promovarea, în public de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), prev. de art. 5 teza a II-a din OUG 31/2002 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.Pen., răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare prev. de art. 4 alin. 1 din OUG 31/2002 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.Pen. totul cu aplic. art. 38 alin. 1 C.Pen.

”În fapt, din cercetările efectuate a rezultat că în perioada aprilie 2017- 16.11.2023, inculpatul D.C.V, în calitate de administrator al unui blog online, a promovat o atitudine de denigrare şi de incitare la ură şi discriminare la adresa unor anumite categorii de persoane, pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, orientare sexuală (evrei, rromi, minorităţi sexuale), prin folosirea de fotografii, conţinut audio-vizual, simboluri şi mesaje care conţin termeni peiorativi precum jidan, ţigan, gay, poponar, etc”, se arată într-un comunicat de presă transmis de procurori.

Potrivit sursei citate, acelaşi tip de discurs defăimător şi denigrator este adresat şi unor instituţii cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale, respectiv Serviciului Român de Informaţii şi Poliţiei Române, conducătorilor şi angajaţilor acestora.

”Totodată, inculpatul a promovat idei, concepţii şi doctrine legionare, fiind astfel distribuite şi redistribuite, în mod constant, prin intermediul blogului veghepatriei.wordpress.com materiale (fotografii, articole, mesaje, etc.) şi simboluri specifice organizaţiilor de extremă dreaptă şi mişcării legionare, respectiv: fotografii cu Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima (lideri legionari) şi alţi membrii marcanţi ai mişcării legionare, crucea triplă, svastica, salutul legionar, steaua lui David, crucea celtică, mesaje de tipul: «Trăiască Legiunea şi Căpitanul», «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Cuvântul Căpitanului», «Înainte spre marea biruinţă legionară» etc., precum şi fotografii, inclusiv de tip selfie, ale inculpatului în timp ce efectuează salutul specific Mişcării Legionare sau se află la diverse evenimente care îl comemorează şi glorifică pe Corneliu Zelea-Codreanu”, arată anchetatorii.

Ei adaugă că, în perioada mai-octombrie 2023, inculpatul D.C.V a răspândit simboluri legionare în repetate rânduri, fără a se putea stabili cu exactitate numărul de acte materiale, prin aplicarea de stickere cu simboluri legionare/portretul lui Corneliu Zelea-Codreanu în diverse zone din Bucureşti. În acest sens, în 16 noiembrie 2023, inculpatul a deţinut la locuinţa sa un număr de 147 de abţibilduri autocolante cu fotografia lui Corneliu Zelea Codreanu împreună cu menţiunea ”Exemplu său, lupta noastră”, şi un număr de 31 de abţibilduri autocolante cu însemnul specific mişcării legionare şi menţiunile ”1927”, ”NE-AM ÎNTORS!”. Acestea au fost ridicate de organele de poliţie în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti împreună cu organele de poliţie din cadrul DGPMB, Serviciul Investigaţii Criminale.

Pe blogul său, Cătălin Valeriu Dănoiu apărea în fotografii inclusiv alături de senatorul Diana Şoşoacă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.