Biroul Electoral Central a adoptat, vineri seară, o decizie care clarifică situaţia candidatului independent şi posibilitatea candidaturii unui independent pe listele unui partid politic. ”Candidatul independent este orice persoană care se autopropune şi nu candidează pe lista unui partid politic”, a transmis BEC, precizând, totodată, că o persoană care este propusă pe lista unui partid, indiferent că deţine sau nu calitatea de membru, nu este independent.
”Având în vedere competenţa legală de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privitoare la alegeri şi de asigurare a interpretării unitare a prevederilor acestora, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat, în şedinţa din 27 septembrie a.c., o Hotărâre privind interpretarea prevederilor art. 52 alin. (5) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare”, a transmis, vineri seară, BEC, într-un comunicat de presă.
Potrivit hotărârii, ”candidatul independent este orice persoană care se autopropune şi nu candidează pe lista unui partid politic/alianţă politică, având o candidatură independentă”.
”O persoană care este propusă pe lista unui partid politic/alianţă politică şi acceptă candidatura, indiferent că deţine sau nu calitatea de membru al partidului politic/alianţei politice respective, nu este candidat independent şi nu are o candidatură independentă”, a mai transmis sursa citată.
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC, pentru că nu susţine modificarea legislaţiei electorale în favoarea unei singure persoane.
PNL a sesizat la începutul săptămânii Biroul Electoral Central pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul care permite candidatura preşedintelui Iohannis la alegerile parlamentare.
Sesizarea a fost făcută ca urmare a opiniei formulate de Consiliul Legislativ în legătură cu amendamentul propus de liberali la Legea privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Biroul Electoral Central s-a reunit, vineri, în şedinţă, pentru a formula un răspuns la solicitarea liberalilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în SUA, despre legea care să îi permită să candideze la alegerile parlamentare, că nu a dorit o lege pentru el şi poate să spună cu certitudine că va avea grijă ca această lege să nu existe.
”Daţi-mi voie să lăsăm chestiunea de candidatură sau nu, sau ce facem în următoarea perioadă pentru o discuţie pe care o vom avea în România, dacă este despre România. Dar, despre această lege pot să vă spun şi acu, fiindcă pentru mine este foarte clar, nu am dorit o lege pentru mine nu doresc o lege pentru mine şi pot să vă spun cu certitudine că voi avea grijă ca această lege să nu existe”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
”Nu este posibil să se facă o lege pentru o persoană şi atunci cred că m-am exprimat foarte clar. Bref, nu va exista această lege şi nu doresc, eu nu doresc să existe”, a mai spus Iohannis.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.