Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, după ce unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, că nimeni nu scapă de justiţia din România şi că mai devreme sau mai târziu, toţi fugarii sunt prinşi şi aduşi în ţară.
„Sigur ştiţi cazul Krainer, crima odioasă de la Sibiu. Marian Cristian Minae, unul dintre inculpaţi, astăzi a fost adus în ţară. A fost găsit în Irlanda şi mulţumesc pentru buna colaborare dintre autorităţile române şi cele irlandeze pentru că în felul acesta predarea sa a fost posibilă într-un termen foarte scurt. Vă reamintesc că la începutul lunii noiembrie, această crimă de la Sibiu a şocat întreaga Românie. Suspecţii faptei au fugit din ţară, doi dintre cei trei sunt astăzi înapoi şi vă asigur că nimeni nu scapă de justiţia din România. Mai devreme sau mai târziu, toţi fugarii sunt prinşi, sunt aduşi în ţară, iar judecata îşi urmează cursul firesc”, a declarat Alina Gorghiu.
Marian Cristian Minae a fost adus în ţară, în noaptea de marţi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.