Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Alba pentru 30 de zile după ce l-a înjunghiat mortal pe unchiul partenerei sale. Agresorul fusese eliberat condiţionat în urmă cu trei ani după ce a ispăşit câteva luni dintr-o condamnare pentru ultraj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au transmis, joi, că procurorii cercetează un bărbat de 29 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, în stare de recidivă postexecutorie. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
“În fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 09.04.2024, aflându-se la locuinţa sa din localitatea Sâncel, judeţul Alba, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan cu victima, în vârstă de 53 de ani - unchiul concubinei sale, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit, în zona feţei victimei, secţionându-i vena retromandibulară şi cauzându-i un şoc hemoragic, care a condus la decesul victimei”, au precizat procurorii.
 
Anchetatorii au adăugat că agresorul este recidivist, fiind condamnat definitiv în anul 2020 la o pedeapsă de doi ani şi opt luni închisoare în regim de detenţie, pentru comiterea a şase infracţiuni de ultraj. El a fost liberat condiţionat la 27 iulie 2021, cu un rest rămas neexecutat de 310 zile. 
 
El a fost reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, a fost prezentat Tribunalului Alba, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.