Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de prima-doamnă Olena Zelenska, şi de preşedintele gazdă, Gitanas Nausėda, a venit luni după-amiază în centrul capitalei lituaniene şi a rostit un discurs în faţa a mii de oameni, la scurt timp după ce şeful NATO, Jens Stoltenberg, anunţase că aliaţii au decis ca Ucraina să adere la NATO de îndată ce condiţiile o vor permite, sărind peste etapa birocratică a parcurgerii unui Plan de acţiuni în vederea aderării (MAP).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Volodimir Zelenski, însoţit de prima-doamnă Olena Zelenska, a făcut o baie de mulţime prin Vilnius, la scurt timp după ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat că aliaţii au decis să invite Ucraina să adere atunci când condiţiile vor fi reunite, ceea ce va fi un proces simplificat, întrucât NATO va renunţa să mai dea Kievului un Plan de acţiuni în vederea aderării (MAP).

Preşedintele Zelenski, împreună cu preşedintele Lituaniei, a urcat apoi pe o scenă, în centrul Vilniusului, unde au erau adunaţi mii de oameni, şi a rostit un discurs.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Suntem împreună pentru a ne apăra libertatea”, a proclamat Volodimir Zelenski din Piaţa Lukiskiu din Vilnius.

El a spus că crede într-o „NATO care nu ezită, nu pierde timpul şi nu se uită înapoi la un agresor”.

„NATO va oferi Ucrainei securitate. Ucraina va face NATO mai puternică!” a promis el în uralele puternice ale mulţimii.

Mitingul neanunţat de la Vilnius s-a încheiat cu imnul naţional ucrainean şi urarea „Glorie Ucrainei!”
 
Mulţi oameni din mulţime au flutura drapelul naţional albastru-galben al Ucrainei.
 
Lituania - împreună cu alte câteva ţări din Europa Centrală şi de Est - a fost unul dintre cei mai fideli aliaţi ai Kievului de când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă în februarie 2022.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.