Preşedintele Volodimir Zelenski şi-a prezentat miercuri mult aşteptatul „Plan de victorie” în parlamentul Ucrainei (Verhovna Rada), îndemnându-şi ţara obosită de război să rămână unită într-un moment precar înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie ale aliatului său cheie, SUA, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La discurs au participat militarii, reprezentanţi ai serviciilor de informaţii şi politicieni ucraineni de rang înalt, precum şi parlamentari, dintre care unii s-au ridicat când şi când în picioare pentru a aplauda.

În timp ce trupele ruse avansează în est şi se prefigurează o iarnă sumbră cu pene de energie electrică, Zelenski le-a spus parlamentarilor că planul său conţine cinci puncte principale care se bazează pe aliaţii Kievului, inclusiv o invitaţie necondiţionată de a adera la NATO şi un sprijin specific pentru arme. Trei puncte sunt însă secrete, a spus el, în timp ce dezvăluia planul într-un discurs rostit în parlamentul ucrainean:

„Împreună cu partenerii noştri, trebuie să schimbăm circumstanţele, astfel încât războiul să se încheie. Indiferent de ceea ce vrea Putin. Cu toţii trebuie să schimbăm circumstanţele, astfel încât Rusia să fie forţată să ajungă la pace”, le-a spus el parlamentarilor şi înalţilor oficiali.

Pe de altă parte, cel de-al treilea punct al planului subliniază necesitatea ca Ucraina să dobândească o capacitate de descurajare non-nucleară care, a spus Zelenski, ar fi suficientă pentru a distruge puterea militară rusă. Zelenski nu a detaliat, dar a spus că există o anexă secretă a planului pe care nu o poate dezvălui.

Liderul ucrainean a susţinut că ar putea fi posibilă încheierea conflictului cu Rusia cel târziu anul viitor, dacă planul său ar fi pus în aplicare acum.

Planul, a mai informat el, prevede, de asemenea, un rol occidental în apărarea resurselor minerale naturale ale Ucrainei de atacurile ruseşti, precum şi promisiuni de reconstrucţie postbelică.

Liderul ucrainean a explicat că planul prevede, totodată, înlocuirea eventuală a anumitor forţe americane din Europa cu trupe ucrainene, precum şi un acord între aliaţii Kievului privind apărarea comună şi utilizarea resurselor ucrainene esenţiale.

URGENŢA ALEGERILOR DIN SUA

După doi ani şi jumătate de război, discursul a încercat să convingă publicul ucrainean epuizat că războiul se poate încheia curând şi să sublinieze că este important ca ucrainenii obişnuiţi să rămână uniţi în timp ce provocările războiului se adună. „Am obţinut şi obţinem rezultate în bătălii datorită unităţii noastre. Prin urmare, vă rog să nu vă pierdeţi unitatea”, a pledat Zelenski.

Ucraina se confruntă atât cu dificultăţi, cât şi cu incertitudini înainte de alegerile din SUA care l-ar putea readuce pe Donald Trump la Casa Albă. Dacă va câştiga, fostul preşedinte republican s-a angajat să pună capăt rapid războiului, înainte de a intra în funcţie, o idee de care susţinătorii Kievului se tem că ar implica concesii mari în numele unui acord rapid.

Zelenski s-a întâlnit cu preşedintele american Joe Biden, aliatul său cheie, la Washington, la sfârşitul lunii septembrie, pentru a-i prezenta planul.

Ulterior, în cadrul unui turneu fulger în Europa, el s-a întâlnit cu liderii Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Germaniei pentru a-l discuta.

Zelenski a mai anunţat că se va deplasa joi la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles pentru a-şi prezenta, de asemenea, planul.

INVITAREA NECONDIŢIONATĂ ÎN NATO

„Planul de victorie” în cinci puncte al Ucrainei solicită o invitaţie necondiţionată pentru Kiev de a adera la NATO şi un pachet strategic de descurajare non-nucleară în Ucraina.

Ucraina are nevoie acum de o invitaţie necondiţionată de a adera la alianţa militară NATO, a spus Zelenski. „Înţelegem că aderarea la NATO este o chestiune de viitor, nu de prezent. Dar Putin poate vedea că calculele sale geopolitice se îndreaptă spre înfrângere”, a arătat Zelenski.

CITEȘTE ȘI Ucraina doreşte să fie invitată la NATO înainte ca Joe Biden să plece de la Casa Albă

Potrivit preşedintelui, invitarea Ucrainei în NATO poate fi un element fundamnetal pentru pace şi un indiciu pentru dictatorul rus că planurile sale geopolitice sunt perdante. „Pentru noi, hotărârea în chestiunea NATO pentru Ucraina înseamnă şi inevitabilitatea integrării europene pentru Ucraina şi absenţa alternativei la democraţie în Ucraina. Şi de aceea, acesta este punctul iniţial al planului de victorie. Primul şi cel mai important. Este un semn de determinare. Aceasta înseamnă o invitaţie. O invitaţie necondiţionată acum”, a subliniat Zelenski, citat într-un comunicat al Preşedinţiei ucrainene.

CONSOLIDAREA CAPACITĂŢILOR DE APĂRARE ALE UCRAINEI

Al doilea punct al planului se referă la apărare. Capacitatea Ucrainei de a se apăra trebuie „consolidată ireversibil”, a spus Zelenski, şi a prezentat o serie de modalităţi de a face acest lucru. Acestea includ înarmarea în continuare a Ucrainei şi consolidarea industriei sale de apărare, sporirea capacităţilor de apărare aeriană, eliminarea restricţiilor privind utilizarea armelor şi continuarea operaţiunilor militare ucrainene pe teritoriul Rusiei.

Volodimir Zelenski a menţionat că există o listă clară de arme care pot susţine forţa necesară a soldaţilor ucraineni. Punerea în aplicare a acestui punct prevede continuarea operaţiunilor forţelor de apărare în anumite zone ale Federaţiei Ruse, precum şi consolidarea poziţiilor ucrainene şi distrugerea potenţialului ofensiv al Rusiei în teritoriul ocupat.

Planul se bazează, de asemenea, pe asistenţa partenerilor, în special în ceea ce priveşte dotarea cu personal a brigăzilor de rezervă pentru forţele armate, consolidarea apărării aeriene, doborârea în comun cu partenerii a dronelor şi rachetelor ruseşti, investiţiile în producţia de apărare ucraineană, ridicarea restricţiilor privind utilizarea armelor cu rază lungă de acţiune, furnizarea de capacităţi adecvate cu rază lungă de acţiune şi de date în timp real din satelit şi din serviciile de informaţii. „Clauza de apărare a planului are o anexă secretă şi este accesibilă numai acelor parteneri care au potenţialul de asistenţă militară adecvat”, a menţionat preşedintele.

DESCURAJARE NON-NUCLEARĂ

Al treilea punct al planului se referă la descurajare. Zelenski a declarat că aliaţii occidentali ai Ucrainei ar trebui să descurajeze Rusia de la orice altă agresiune, arătând Moscovei că acest lucru ar avea consecinţe.

„Ucraina propune amplasarea pe teritoriul său a unui pachet cuprinzător de descurajare strategică non-nucleară care va fi suficient pentru a proteja Ucraina de orice ameninţare militară din partea Rusiei”, a declarat el.

„Pachetul de descurajare trebuie să arate Rusiei că fie merge către diplomaţie, fie merge către pierderea maşinii sale de război. Pace prin forţă”, a subliniat şeful statului.

El nu a intrat în detalii suplimentare cu privire la ceea ce implică descurajarea propusă, dar a menţionat are, de asemenea, o anexa secretă, care a fost prezentată Statelor Unite şi liderilor Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Germaniei.

POTENŢIAL ECONOMIC STRATEGIC

Al patrulea punct al planului se referă la potenţialul economic strategic. Ucraina oferă partenerilor săi strategici să încheie un acord special privind protecţia comună a resurselor critice disponibile în ţară, investiţiile comune şi utilizarea potenţialului economic relevant.

Este vorba despre resurse naturale şi metale critice în valoare de trilioane de dolari americani. Acestea includ uraniu, titan, litiu, grafit şi alte resurse valoroase din punct de vedere strategic, care reprezintă un avantaj semnificativ în competiţia globală.

„Depozitele de resurse critice din Ucraina, împreună cu potenţialul de producţie energetică şi alimentară al Ucrainei, important la nivel mondial, se numără printre principalele obiective agresive ale Federaţiei Ruse în acest război. Şi aceasta este oportunitatea noastră de creştere”, a precizat preşedintele.  Acestea  „vor consolida fie Rusia şi aliaţii săi, fie Ucraina şi lumea democratică în competiţia globală”, a punctat el.

Acest punct are, de asemenea, o anexă secretă, care este împărtăşită numai cu anumiţi parteneri.

UCRAINA ÎNTĂREŞTE NATO

Al cincilea punct al planului este securitatea.

Acesta este conceput pentru perioada postbelică şi prevede, dacă partenerii sunt de acord, înlocuirea anumitor contingente militare ale forţelor armate americane staţionate în Europa cu unităţi ucrainene care au dobândit o experienţă reală a războiului modern, a utilizării armelor occidentale şi a interacţiunii cu trupele NATO.

„Această experienţă ucraineană ar trebui să fie utilizată pentru a consolida apărarea întregii Alianţe şi pentru a asigura securitatea în Europa. Aceasta este o misiune demnă pentru eroii noştri”, a punctat Volodimir Zelenski.

REACŢIA KREMLINULUI: UCRAINA TREBUIE „SĂ SE TREZEASCĂ”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că este prea devreme pentru a comenta în detaliu „Planul de victorie” al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, dar a adăugat sarcastic că Kievul trebuie să „se trezească” şi să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmăreşte.

Planul ucrainean este probabil un plan american „camuflat”, care vizează folosirea Kievului pentru a lupta împotriva Rusiei „până la ultimul ucrainean”, a comentat Peskov.

„Dar ar putea exista un plan diferit acolo, care ar putea fi cu adevărat paşnic, şi anume ca regimul de la Kiev să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmăreşte şi să realizeze nevoia de a se trezi şi de a realiza care au fost cauzele care au dus la acest conflict”, a adăugat Peskov.

Rusia se opune în continuare cu fermitate aderării Ucrainei la NATO.

Washingtonul, care a furnizat Ucrainei arme şi ajutoare în valoare de miliarde de dolari, a declarat că depinde de Kiev modul în care tratează cu Rusia pentru încheierea războiului.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.