Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu că planul Rusiei de a înlocui conducerea prooccidentală a Moldovei - descoperit de serviciile de informaţii ucrainene - a fost confirmat după aceea şi de ţările europene şi se leagă de dorinţa Moscovei de a avea sub control aeroportul din Chişinău pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rusia are staţionaţi în Transnistria aproape 2.000 de oameni şi există suspiciunea că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina. Preşedintele ucrainean a fost întrebat într-un interviu pentru „La Repubblica” cum ar reacţiona dacă preşedinta Maia Sandu i s-ar adresa şi i-ar cere ajutorul.

Zelenski a reamintit că a primit informaţii de la serviciul său de spionaj că Rusia vrea să profite de faptul că Moldova nu este nici membră NATO, nici membră UE şi să înlocuiască conducerea prooccidentală a Moldovei. „Am transmis această informaţie preşedintei Maia Sandu. Ea a fost confirmată şi de ţările europene la scurt timp după aceea”, a arătat Zelenski.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a explicat de ce ar fi interesaţi ruşii să preia controlul asupra Chişinăului - principalul interes îl reprezintă aeroportul. „Ruşii plănuiesc toate acestea de mult timp. Cu toate acestea, Moldova şi Rusia nu au o frontieră de stat comună. Deci, cum ar trebui să-şi pună în aplicare planul (de a deschide dinspre Moldova un nou front în Ucraina  - n.r.)? De unde ar urma să trimită acolo trupele şi echipamentul lor? Ruşii au nevoie de aeroporturi pentru asta. Dar acum există un singur aeroport în Moldova, în capitala Chişinău. Aşa că trebuie să folosească acest aeroport şi toate resursele Transnistriei”, a explicat Volodimir Zelenski.

El a mai spus că preşedinta Maia Sandu nu i-a cerut niciodată ajutorul, dar i-a mulţumit pentru informaţii. „Ea cunoaşte foarte bine situaţia noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”, a asigurat Volodimir Zelenski.

CITEȘTE ȘI Kremlinul „sfătuieşte” autorităţile de la Chişinău să fie prudente în declaraţiile pe care le fac despre Transnistria. Peskov spune că relaţiile Rusiei cu Moldova sunt „foarte tensionate”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.