Un total de 98 de persoane au fost arestate pentru abuzuri sexuale asupra copiilor, iar 13 copii au fost salvaţi, au anunţat marţi autorităţile americane şi australiene, la mai bine de doi ani după ce doi agenţi FBI au fost ucişi în timp ce investigau această vastă reţea internaţională de pedofilie, relatează CNN.
Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Poliţia Federală Australiană (AFP) au precizat că în urma operaţiunii comune au fost efectuate 79 de arestări, 65 de persoane au fost puse sub acuzare şi 43 au fost condamnate în SUA, în timp ce în Australia au fost arestaţi 19 bărbaţi.
Doi agenţi FBI care investigau presupusa reţea au fost împuşcaţi mortal în 2021, în timp ce executau un mandat de percheziţie la un programator de calculatoare suspectat de deţinere de materiale cu abuzuri asupra copiilor.
Presupusa reţea de pedofili era o reţea de tip "peer to peer" (partajare în comun de fişiere), iar unii infractori au profitat de ea timp de mai bine de 10 ani, a declarat comandantul poliţiei federale australiene, Helen Schneider. "Unii dintre copii erau cunoscuţi de bărbaţii care au fost arestaţi", a adăugat Schneider, care a refuzat să facă alte comentarii.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
ANCHETA AUSTRALIANĂ
Ancheta poliţiei australiene a început în 2022, când FBI a transmis detalii despre membrii australieni ai unei reţele peer-to-peer care ar fi făcut schimb de materiale cu abuzuri asupra copiilor pe dark web.
"Această operaţiune a fost extrem de complexă", a declarat marţi ataşatul juridic al FBI la Canberra, Nitiana Mann. "Complexitatea şi anonimatul acestor platforme înseamnă că nicio agenţie sau ţară nu poate lupta singură împotriva acestor ameninţări", a subliniat ea.
Majoritatea presupuşilor infractori australieni aveau locuri de muncă care necesitau competenţe avansate în domeniul IT, a precizat poliţia într-un comunicat. Membrii reţelei ar fi folosit "software pentru a partaja în mod anonim fişiere, pentru a discuta pe forumuri şi pentru a accesa site-uri web în cadrul reţelei" folosind criptarea şi alte metode pentru a evita detectarea de către forţele de ordine.
Comandantul Schneider a confirmat că presupuşii infractori operau o "reţea sofisticată".
"Vizionarea, distribuirea şi producerea de materiale reflecând abuzuri asupra copiilor este o infracţiune oribilă, iar eforturile pe care această reţea le-a făcut pentru a evita depistarea arată cât de periculoşi erau", a declarat ea. "Cu cât mai mult timp oameni ca aceştia evită să fie detectaţi, cu atât mult continuă ciclul abuzurilor", a subliniat Schneider, care a adăugat că nu este exclus să fie făcute şi alte arestări.
O REŢEA URIAŞĂ ŞI DOI AGENŢI FBI UCIŞI
Peste 200 de piste internaţionale au fost trimise către ţările partenere şi peste 300 de investigaţii au fost deschise ca urmare a operaţiunii comune, a declarat ataşatul juridic al FBI, Nitiana Mann.
Agenţii speciali FBI Daniel Alfin şi Laura Schwartzenberger au murit într-un schimb de focuri într-un complex de apartamente din Sunrise, Florida, în timp ce executau un mandat federal de percheziţie la 2 februarie 2021. Alţi trei agenţi au fost răniţi, iar suspectul în cazul împuşcăturilor a murit la faţa locului. La momentul respectiv, agentul special al FBI din Miami, George Piro, a numit incidentul şi pierderea agenţilor Alfin şi Schwartzenberger drept "o zi foarte neagră pentru FBI".
Agenţii erau cunoscuţi pentru eforturile lor exemplare pe teren, contribuind la reducerea abuzurilor asupra copiilor prin munca lor de investigare şi educând copiii cu privire la pericolele infracţiunilor sexuale.
Moartea lor a marcat o premieră din noiembrie 2008, când un agent FBI a fost împuşcat mortal în timpul serviciului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.