Zece copii, parte a unei familii extinse, au fost ucişi de un raid aerian al SUA în Afganistan, alături de trei adulţi, a anunţat ONU luni, scrie Reuters.
Raidul aerian de sâmbătă a făcut parte dintr-o bătălie între talibani şi forţele afgano-americane care a durat 30 de ore în Kunduz, o provincie nordică în care talibanii au o prezenţă puternică.
Copiii şi familiile lor şi-au pierdut locuinţele din cauza luptelor din alte părţi ale ţării, conform misiunii ONU din Afganistan (UNAMA), care a precizat într-un comunicat că verifică pentru a afla dacă toate cele 13 decese au avut loc în timpul raidului.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alţi trei civili au fost răniţi. Incidentul a avut loc în cartierul Telawka în apropiere de oraşul Kunduz.
Sergentul Debra Richardson, purtătoarea de cuvânt a misiunii conduse de NATO - Resolute Support - în Afganistan a confirmat că forţele Statelor Unite au coordonat raidul aerian. Ea a precizat că misiunea îşi propune să prevină decesul civililor, talibanii ascunzându-se printre ei.
Un număr record de civili afgani au fost ucişi în 2018 după ce numărul raidurilor aeriene şi al atentatelor sinucigaşe a crescut, a informat ONU într-un raport din februarie. De asemenea, numărul copiilor ucişi a crescut în fiecare an din 2014 până în prezent.
Luptele s-au intensificat într-o perioadă în care oficialii talibani şi americani se întâlnesc pentru a încerca să oprească războiul de 17 ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.