Oficialii occidentali din domeniul securităţii sunt de părere că două dispozitive incendiare, expediate prin DHL în iulie, au făcut parte dintr-o operaţiune rusă secretă care viza declanşarea de incendii la bordul avioanelor cargo sau de pasageri care zboară spre SUA şi Canada, pe măsură ce Moscova îşi intensifică campania de sabotaj împotriva Washingtonului şi a aliaţilor săi, scrie The Wall Street Journal (WSJ).
Dispozitivele s-au aprins la centre logistice ale DHL în iulie - unul în Leipzig, în Germania, iar celălalt în Birmingham, în Marea Britanie.
Exploziile misterioase au declanşat o cursă multinaţională pentru găsirea vinovaţilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Întrebat despre aceste incidente, un purtător de cuvânt al DHL Express a declarat pentru CNN că societatea „cooperează cu autorităţile competente”.
Dispozitivele, care ar fi fost aparate electrice de masaj în care a fost introdusă o substanţă inflamabilă pe bază de magneziu, au fost trimise în Regatul Unit din Lituania şi „par să fi fost un test, pentru a afla cum se pot introduce astfel de dispozitive incendiare la bordul avioanelor cu destinaţia America de Nord”, potrivit WSJ.
Când WSJ a cerut Rusiei să comenteze presupusul complot, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat acuzaţiile. „Nu am auzit niciodată nicio acuzaţie oficială” de implicare a Rusiei, a spus el adăugând: „Acestea sunt insinuări tradiţionale nefondate din partea mass-media”.
Întrebat despre presupusul complot rusesc, un oficial guvernamental american a declarat pentru CNN că „în acest moment, nu există nicio ameninţare activă actuală care să vizeze zborurile cu destinaţia SUA”.
În octombrie, autorităţile poloneze au declarat că patru persoane au fost arestate sub suspiciunea de a fi implicate în acţiuni de sabotaj internaţional, potrivit unei declaraţii a biroului procurorului naţional. A fost iniţiată o căutare internaţională pentru încă doi suspecţi. Anunţul polonez, care nu identifică grupul de sabotaj, spune că au fost trimise prin curier către Marea Britanie şi ţările Uniunii Europene „colete conţinând explozibili camuflaţi şi materiale periculoase”, iar acestea „s-au aprins spontan sau au detonat în timpul transportului terestru şi aerian”. Potrivit Varşoviei, obiectivul grupului „a fost de a testa canalul de transfer pentru acest tip de transporturi care urmau să fie trimise în cele din urmă în Statele Unite ale Americii şi Canada”.
Un purtător de cuvânt al poliţiei antiteroriste britanice a confirmat pentru CNN că „investighează un incident la o reprezentanţă comercială din Midpoint Way” din Birmingham: „Luni, 22 iulie, un pachet aflat în locaţie a luat foc. Acest incident a fost administrat de personal şi de pompierii locali la momentul respectiv şi nu au fost raportate răniri sau daune semnificative cauzate”, a declarat purtătorul de cuvânt. El a adăugat că ancheta este în curs de desfăşurare şi că „păstrează legătura cu alţi parteneri europeni de aplicare a legii pentru a identifica dacă acest incident poate avea sau nu legătură cu alte incidente de tip similar din Europa”.
CNN a relatat în iulie că de mai bine de şase luni Rusia este angajată într-o operaţiune de sabotaj „îndrăzneaţă” în toate statele membre ale NATO, vizând liniile de aprovizionare cu arme pentru Ucraina şi factorii de decizie din spatele acestora, potrivit unui oficial NATO de rang înalt.
Mai mulţi oficiali din domeniul securităţii din Europa descriu o ameninţare care se extinde pe măsură ce agenţii ruşi, din ce în ce mai supravegheaţi de serviciile de securitate şi împiedicaţi să-şi desfăşoare propriile operaţiuni, angajează amatori locali pentru a comite în numele lor infracţiuni cu grad ridicat de risc.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.