Premierul ungar Viktor Orban, ameninţat cu excluderea din Partidul Popular European (PPE, dreapta) a atacat vineri ”coşmarul” federalismului european şi a anunţat că lucrează la o ”renaştere” a Europei Centrale, condusă de Ungaria şi Polonia, relatează AFP.
Viktor Orban, care a efectuat săptămâna trecută o vizită în Polonia, l-a invitat pe omologul său polonez Mateusz Morawiecki să asiste, vineri, la sărbătorirea Zilei Naţionale ungare, 15 martie.
Liderul ungar a susţinut un discurs în care a lăudat alianţa între cele două ţări.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Ungaria şi Polonia avansează împreună, ne pregătim pentru un viitor diferit şi pregătim împreună o spectaculoasă renaştere a Europei Centrale”, a declarat el.
Un vechi membru PPE - o vastă mişcare conservatoare europeană din care fac parte formaţiuni de dreapta şi centru-dreapta, între care şi puternica Uniune Creştin Democrată (CDU) a cancelarului german Angela Merkel -, Viktor Orban şi formaţiunea sa, Fidesz, sunt ameninţate cu excluderea, din cauza unei serii de atingeri aduse valorilor politice ale familiei politice.
Partidul conservator aflat la putere în Polonia, Lege şi Justiţie (PiS), nu este membru PPE, iar premierul ungar a evocat săptămâna trecută o posibilă apropiere de această formaţiune, în cadrul unor noi alianţe pe scena politică europeană.
”Atunci când Bruxellesul atacă Polonia, atacă toată Europa Centrală, inclusiv pe noi, pe unguri”, a pus în gardă vineri Viktor Orban.
Guvernele de la Budapesta şi Varşovia întreţin relaţii conflictuale cu instituţiile europene. Aliate în cadrul Grupului de la Vişegrad (V4), ele apără o linie dură în domeniul migraţiei şi cer ca statele membre ale Uniunii Europene (UE) să aibă drepturi suplimentare.
”Noi vrem un nou început, cu scopul de a opri declinul Europei. Europa trebuie dată înapoi europenilor. Acesta este principalul nostru obiectiv - să putem să punem capăt coşmarului Statelor Unite ale Europei”, a tunat liderul naţionalist şi populist ungar.
El a subliniat din nou asupra necesităţii apărării unei ”Europe creştine”: ”fără a apăra creştinătatea, nu există libertate în Europa (...). Fără cultură creştină, Europa va fi pierdută (...)”.
Soarta lui Viktor Orban şi a Fidesz urmează să figureze pe ordinea de zi a unei reuniuni a PPE la 20 martie.
Stilul autoritarist, eurosceptic şi xenofob de guvernare al şefului Guvernului ungar, aflat la putere din 2010, a provocat, în ultimele luni, o jenă tot mai mare în cadrul PPE.
Ultimul incident a avut loc în februarie, când Orban a lansat o campanie în presă, pe Internet şi prin afişaj public, prin care îi acuză pe preşedintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, un membru PPE, şi pe miliardarul american de origine ungară George Soros de faptul că susţin imigraţia musulmană în Europa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...