Premierul ungar Viktor Orban a prezentat scuze - în scris - partenerilor săi din cadrul Partidului Popular European (PPE), cu scopul de a evita expulzarea partidului său, Fidesz, din grupul conservator în Parlamentul European (PE), relatează Reuters.
El le-a scris mai multor lideri ai partidelor care fac parte din PPE, pentru a-şi cere scuze pentru declaraţii pe care le-a făcut şi care ar ar putea fi considerate ofensatoare la adresa politicii Uniunii Europene (UE) în domeniul migraţiei.
Însă el nu revine asupra ei şi nu-şi retractează poziţia.
Potrivit unei copii a scrisorii adresate liderului politic belgian Wouter Beke, preşedintele CD&V (creştin-democraţi flamanzi) - pe care Reuters precizează că a obţinut-o -, Viktor Orban îi cere să revină asupra propunerii sale de excludere a Fidesz din PPE.

Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar a precizat că premierul le-a trimis scrisori asemănătoare liderilor celor 13 formaţiuni din PPE care cer ca el şi Fidesz să fie daţi afară din grupul parlamentar european.
În scrisoarea sa, Orban apreciază că o excludere a Fidesz nu este soluţia potrivită la disensiuni pe tema politicii migraţiei. Poziţia Ungariei în acest subiect, subliniază el, rămâne însă neschimbată - şi anume apărarea culturii creştine în Europa.
Premierul populist şi suveranist ungar şi-a lansat campania în alegerile europene înţesând străzile Budapestei cu afişe prin care îi acuză pe preşedintele Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker şi pe miliardarul american de origine ungară George Soros de faptul că ar complota în vederea atragerii a şi mai mulţi migranţi musulmani în Europa.

PPE, cel mai important grup în cadrul PE, a anunţat că problema unei eventuale excluderi a Fidesz urmează să fie dezbătută la 20 martie.
În opinia lui Manfred Weber, care candidează la preşedinţa CE, discursul eurosceptic al lui Orban aduce atingere valorilor fundamentale ale PPE.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...