Vicepremierul sârb Aleksandăr Vulin, fostul director al spionajului sârb, a sosit miercuri în Rusia, unde urmează să fie primit de preşedintele rus Vladimir Putin, la mai puţin de o săptămână după ce Serbia a cumpărat avioane de tip Rafale de la Franţa, scrie presa sârbă, relatează AFP.
Aleksandăr Vulin - vizat de sancţiuni impuse de către Statele Unite - a demisionat în noimbrie 2023 din postul de director al serviciilor sârbe de informaţii.
”Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) îmi cer capul pentru ca să nu impună sancţiuni Serbiei”, denunţa el atunci.
El urmează să fie primit pe Vladimir Putin în marja unui Forum Economic, la Vladivostok.
El a fost numit vicepremier în primăvară, după ce partidul preşedintelui Aleksandăr Vucici a obţinut o victorie în ultimele alegeri.
Serbia, care nu a impus niciodată sancţiuni Rusiei după ce Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022, menţine bune relaţii cu Kremlinul, iar Aleksandăr Vulin este unul dintre arhitectul acestora.
Franţa, care a vândut în august Serbiei 12 avioane de tip Rafale, speră la o îndepărtare a Belgradului de Moscova, care-i furniza avioane de luptă.
”Cumpărarea de (avioane de tip) rafale a fost făcută din motive militare şi nu va avea un impact negativ” asupra relaţiilor dintre Serbia şi Rusia, declara a doua zi agenţiei oficiale ruse de presă Tass Aleksandăr Vulin.
”Serbia rămâne neutră militar şi nu se alătură isteriei antiruse şi nici vreunei forme de sanţciuni antiruseşti”, dădea el asigurări.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.