Vicepremierul canadian Chrystia Freeland şi-a anunţat luni demisia din Guvern, din cauza unui dezacord cu premierul Justin Trudeau privind ameninţările lui Donald Trump de a impune taxe vamale de 25% tuturor produselor canadiene, relatează AFP.
”Ne aflăm în dezacord cu privire la cea mai bună cale de urmat de către Canada”, scrie, într-o scrisoare difuzată pe X, Chrystia Freeland, care este totodată ministrul Finanţelor, evocând o viitoare ”mare provocare” la adresa Canadei.
”În prezent ţara noastră se confruntă cu o mare provocare. Noua administraţie americană continuă o politică de naţionalism economic agresiv”, scrie ea.
”Pentru a fi eficient, un ministru trebuie să vorbească în numele premierului şi cu toată încrederea (...). Dumneavoastră aţi anunţat în mod clar că eu nu mai deţin această încredere în mod credibil şi că nu mai deţin autoritatea aferentă”, scrie Chrystia Freeland.
Chrystia Freeland a făcut mult timp parte din ”garda apropiată” a lui Justin Trudeau.
Ea a deţinut mai multe posturi de ministru de la instalarea la putere a lui Justin Trudeau în 2015.
Ea precizează că i s-a propus - vineri - ”alt post în cadrul Cabinetului”.
”Am conchis că, în ochii mei, singura cale cinstită şi viabilă este să demisionez”, scrie ea.
În perioada 2015-2017, Freeland a fost ministrul canadian al Comerţului Internaţional şi a supervizat negocierea cu succes a Acordului de liber-schimb al Canadei cu Uniunea Europeană (UE).
Ea a fost apoi ministru de Externe, în perioada 2017-2019, după care a devenit vicepremier şi ministru al Finanţelor.
Canada se află în şoc după ce preşedintele ales american Donald Trump anunţa, în urmă cu două săptămâni, că intenţionează să crească taxele vamale impuse vecinilor săi la 25%.
Primul partener al Canadei este America, unde pleacă 75% dintre exporturile canadiene.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.