Vaticanul a redeschis ancheta în privinţa dispariţiei adolescentei Emanuela Orlandi, un caz care pasionează Italia de aproape 40 de ani şi în care a fost implicat Sfântul Scaun, relatează "The Guardian", care notează că demersul vine la câteva luni după lansarea pe Netflix a documentarului "Vatican Girl" ("Fata de la Vatican").
Emanuela Orlandi avea 15 ani când a dispărut, la 22 iunie 1983, în timp ce se îndrepta spre casă de la o lecţie de flaut pe care o avusese în Roma. Familia Orlandi locuia în Cetatea Vaticanului, unde tatăl fetei era angajat laic în cadrul casei papale.
Cazul a dat naştere mai multor teorii, inclusiv aceea că Emanuela a fost răpită de o bandă pentru a şantaja Vaticanul, ca să obţină eliberarea lui Mehmet Ali Ağca, turcul care a fost încarcerat în 1981 după ce a încercat să îl asasineze pe Papa Ioan Paul al II-lea.
Însărcinatul cu afaceri de justiţie al Vaticanului, Alessandro Diddi, a redeschis cazul după mai multe solicitări din partea fratelui mai mare al Emanuelei, Pietro, care a militat neîncetat pentru a descoperi adevărul din spatele dispariţiei ei, potrivit agenţiei de presă LaPresse.
"Am aflat despre anchetă doar prin intermediul mass-media", a declarat Laura Sgrò, avocata familiei Orlandi. "I-am scris papei în urmă cu un an, cu intenţia de a vorbi cu promotorul justiţiei. Suntem, desigur, fericiţi că se face o anchetă, dar sperăm cu adevărat că aceasta va oferi cu adevărat răspunsuri concrete", a comentat avocata.
Alessandro Diddi a declarat că "toate dosarele, documentele, rapoartele, informaţiile şi mărturiile" legate de acest caz vor fi reexaminate pentru a clarifica o serie de întrebări şi pentru a "nu lăsa nicio piatră neîntoarsă". În plus, ancheta se va concentra asupra cazului Mirellei Gregori, care avea de asemenea 15 ani când a dispărut la Roma, cu câteva săptămâni înaintea Emanuelei Orlandi, după ce îi spusese mamei sale că merge la o întâlnire. Mult timp s-a crezut că ar putea exista o legătură între cele două dispariţii.
Ancheta vine, de asemenea, la câteva luni după lansarea pe Netflix a documentarului "Vatican Girl" ("Fata de la Vatican"), care explorează teoriile din jurul cazului Orlandi. În cea mai surprinzătoare afirmaţie, o prietenă din copilărie a Emanuelei, intervievată în documentar, a declarat că adolescenta a fost molestată de "cineva apropiat de papă", care la acea vreme era Ioan Paul al II-lea.
O altă teorie dezvăluită în documentar a fost aceea că Emanuela a fost dusă la Londra, unde a locuit ani de zile într-un cămin de tineret deţinut de o congregaţie catolică, cheltuielile ei fiind finanţate de Vatican. Potrivit acestei teorii, Emanuela a murit la Londra înainte ca trupul ei să fie transferat înapoi la Roma şi înmormântat la Vatican. În 2019, două morminte din Vatican au fost exhumate şi redeschise după ce s-a aflat că Emanuela ar fi putut fi îngropată acolo. Însă nu au fost găsite rămăşiţe umane, reaminteşte "The Guardian”.
Alte teorii au legat dispariţia Emanuelei de scandalurile financiare de la Vatican, de o presupusă reţea sexuală condusă de poliţia Vaticanului şi de lumea interlopă criminală din Roma.
Redeschiderea cazului vine, de asemenea, după ce Georg Gänswein, secretarul personal de lungă durată şi confident apropiat al fostului papă Benedict al XVI-lea, a declarat că va aborda misterul Orlandi în cartea sa de dezvăluiri, ce urmează să fie publicată la 12 ianuarie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.