Garda Financiară italiană (GDF) a anunţat marţi o vastă operaţiune împotriva mafiei în Italia şi Elveţia, în cadrul căreia au fost arestate 75 de persoane şi au fost sechestrate bunuri în valoare de 159 de milioane de euro, relatează AFP.
”Şaptezeci şi cinci de persoane au fost arestate simultan în Italia şi Elveţia, acuzate de infracţiuni grave între care asociere mafiotă, asociere în vederea traficului internaţional de stupefiante, spălare de bani, corupţie”, a anunţat într-un comunicat GDF.
Garda nu a precizat repartizarea geografică a acestor arestări, însă a dat asigurări că, din partea italiană, la operaţiune au participat 700 de oameni.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Potrivit parchetului elveţian, percheziţii au fost efectuate în cantoanele Aargau, Solothurn, Zug şi Ticino, în cursul cărora s-a confiscat armament şi muniţie.
Ancheta penală elveţiană vizează şase persoane, majoritatea rezidenţi în Elveţia, şi vizează un presupus trafic cu bani falşi şi armament.
Poliţia italiană a precizat că această operaţiune viza membri ai 'Ndrangheta, mafia calabreză.
În total, 158 de persoane sunt vizate de această anchetă, iar bunuri în valoare de 169 de milioane de euro au fost sechestrate, potrivit Gărzii Financiare italiene.
”Dacă mai există cineva care crede că 'Ndrangheta este doar o problemă italiană, această operaţiune demonstrează contrariul”, a comentat preşedintele Comisiei parlamentare antimafia Nicola Morra.
'Ndrangheta este reputată prin faptul că a devenit cea mai importantă mafie italiană, devansând Cosa Nostra siciliană şi Camorra napolitană prin trafic cu cocaină provenind din America Latină.
Bazată pe o strctură puternic familială, 'Ndrangheta a apărut în Calabria, în sudul extrem al Italiei, însă a devenit influentă în nord şi în alte regiuni ale lumii.
Potrivit unor experţi, 'Ndrangheta este singura mafie prezentă pe toate continentele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.