Traficul prin vama Cenad, din judeţul Timiş, era blocat sâmbătă din cauza unui accident petrecut în apropiere, pe partea ungară a graniţei, potrivit Poliţiei de Frontieră. Presa maghiară scrie că s-au ciocnit două maşini, iar accidentul s-a soldat cu morţi

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din cauza unui accident de circulaţie mortal, există o închidere completă a drumului principal 431, prin urmare punctul de trecere a frontierei Kiszombori (Cenad) nu este accesibil, au anunţat autorităţile din Ungaria.

Accidentul a avut loc cu puţin înainte de ora locală 10.00, la km 3 al drumului 431, în apropiere de Kisombor.

Evenimente

18 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, Philip Morris, TeraPlast
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a

„Pe durata inspecţiei la faţa locului şi a intervenţiei tehnice este în vigoare o închidere totală a drumului, prin urmare punctul de trecere a frontierei Kiszombor nu este accesibil. Şoferii sunt rugaţi să folosească punctul de trecere a frontierei Nagylak (Nădlac)”, a transmis poliţia maghiară.

Potrivit presei maghiare, două maşini s-au ciocnit frontal la Kiszombor, la km 3 al drumului principal 431. Un adult şi un copil au murit pe loc în accident. Două persoane au fost prinse într-una dintre maşini şi a trebuit să fie descarcerate. Cinci unităţi de salvare au fost chemate la faţa locului. Ambulanţele au tratat la faţa locului trei răniţi grav şi o persoană rănită uşor, iar apoi răniţii au fost transportaţi la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.