Ucraina ar putea renunţa să se alătură NATO pentru a evita un război cu Rusia, a declarat pentru BBC ambasadorul ucrainean în Marea Britanie Vadim Pristaiko, în ceea ce ar echivala cu o concesie majoră faţă de Moscova, ca răspuns la desfăşurarea masivă de trupe ruseşti la graniţele sale, informează Reuters. Ulterior, diplomatul a revenit asupra declaraţiilor, spunând că fosta republică sovietică nu are de gând să renunţe la planurile de a se alătura Alianţei nord-atlantice, potrivit Reuters.
Ambasadorul Vadim Pristaiko a declarat pentru BBC că Ucraina este dispusă la „flexibilitate” în ceea ce priveşte aderarea sa la Alianţa nord-atlantică, o intenţie despre care preşedintele rus Vladimir Putin a spus că ar duce la război.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
„Am putea - în special fiind ameninţaţi astfel, şantajaţi cu acest lucru şi împinşi la acest lucru”, a spus Pristaiko, atunci când a fost întrebat dacă Kievul şi-ar putea schimba poziţia faţă de aderarea la NATO.
Ucraina are o promisiune din partea NATO ce datează din 2008 că i se va acorda oportunitatea de a se alătura, un pas care va aduce alianţa condusă de SUA mai aproape de graniţa Rusiei, potrivit Reuters.
Putin spune că legăturile tot mai strânse ale Ucrainei cu Alianţa ar putea face din aceasta o rampă de lansare pentru rachetele NATO care ţintesc Rusia. El spune că Rusia trebuie să traseze acele „linii roşii” pentru a preveni acest lucru.
Rusia a desfăşurat mai mult de 100.000 de trupe şi armament greu la o distanţă strategică de Ucraina în ultimele săptămâni, determinând Statele Unite şi aliaţii din NATO să aprecieze această mutare ca fiind un atac iminent.
Moscova neagă faptul că ar planifica un atac în Ucraina şi susţine că sunt doar exerciţii militare. În plus, Rusia cere NATO garanţii scrise că nu se va extinde spre Est, ceea ce include şi Ucraina. Membrii NATO au respins această solicitare.
Preşedintele american Joe Biden a vorbit duminică cu omologul ucrainean Volodimir Zelesnki, context în care au căzut de acord să continue eforturile diplomatice de rezolvare a acestei crize, conform Casei Albe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...