Ucraina a declarat, miercuri, stare de urgenţă şi a sfătuit cetăţenii ucraineni aflaţi în Rusia să părăsească ţara cât mai repede, în timp ce Moscova a început să evacueze personalul diplomatic de la Ambasada sa de la Kiev, relatează Reuters. Parlamentul de la Kiev a adoptat miercuri seară legea în acest sens, conform BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE  - Conform BBC, proiectul de lege a fost aprobat miercuri seară de Parlamentul de la Kiev.  Legea prevede posibilittea verificării documentelor personale şi abilitează Guvernul să instituie starea de asediu, dacă este necesar.
Ucraina va impune restricţii privind serviciile de comunicaţii digitale şi radio, despre care Guvernul afirmă că ar putea inflama situaţia.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, rezerviştii militari nu au voie să părăsească ţara.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Bombardamentele s-au intensificat la linia de contact din estul Ucrainei, deoarece preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut săptămâna aceasta independenţa celor două regiuni separatiste pro-ruse, Doneţk şi Lugansk, şi a ordonat desfăşurarea trupelor ruseşti ca „forţe ale păcii”.
Primul pachet de sancţiuni impuse Rusiei de către SUA şi aliaţii săi au adus în impas pieţele financiare. În acest sens, preţul petrolului a scăzut, după ce săptămâna trecută ajunsese la cel mai ridicat nivel din ultimii 7 ani.
Cu toate acestea, acţiunile globale au fost în declin timp de patru zile şi cererea de active de investiţii sigure a scăzut, în timp ce Occidentul şi Ucraina aşteptau următoarea mişcare a lui Putin.
„Nu pot prezice care ar putea fi următorul pas al Rusiei, al separatiştilor sau ce decizii personale va lua preşedintele rus”, a declarat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Starea de urgenţă de 30 de zile ar putea restricţiona libertatea de mişcare a rezerviştilor înrolaţi, ar putea include restricţii asupra presei şi ar putea duce la verificări ale documentelor personale, potrivit unui proiect de lege care trebuie aprobat de parlament.
Restricţiile vor intra în vigoare de joi.
Guvernul ucrainean a anunţat, de asemenea, serviciul militar obligatoriu pentru toţi bărbaţii cu vârsta care le poate permite să lupte.
Site-urile oficiale ale Parlamentului, Cabinetului de miniştri si Ministerului de Externe al Ucrainei au fost ţinta atacurilor cibernetice, miercuri. 
Rusia dezminte orice plan de a invada Ucraina şi a descris avertismentele legate de acest subiect drept isterice, însă nu a făcut niciun pas de a retrage trupele de la frontiera cu Ucraina.
Rusia a evacuat personalul diplmatic de la Ambasada sa din Kiev, din motive de siguranţă.
 
SANCŢIUNI
 
Washingtonul a descris acţiunile Rusiei drept începutul unei „invazii”, dar primele sancţiuni s-au dovedit a fi blânde. SUA a precizat că vor fi aplicate măsuri mai dure în cazul unei invazii la scară largă.
Uniunea Europeană a adoptat sancţiuni care vizează 351 de membri din Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a Parlamentului), care au votat pentru recunoaşterea independenţei celor două regiuni separatiste.
Niciuna dintre măsurile anunţate până la momentul actual nu îl vizează direct pe Putin şi se preconizează că nu vor avea consecinţe grave pe termen mediu pentru Moscova, care se bazează pe rezerve internaţionale de peste 630 de miliarde de dolari. Rubla a scăzut, dar nu cu mult.
Liderii statelor membre UE se reunesc, joi, în cadrul unui summit de urgenţă, pentru a decide următorii paşi.
 
NOI TRUPE DESFĂŞURATE
 
Armata ucraineană a anunţat că în ultimele 24 de ore, atacurile cu mortiere, artilerie grea şi rachete Grad de la linia de contact s-au soldat cu moartea unui soldat şi rănirea altor 6.
Noile imagini din satelit publicate au arătat că noi trupe şi echipamente militare au fost desfăşurate în vestul Rusiei. În plus, peste de 100 de vehicule au fost poziţionate pe un mic aerodrom din sudul Belarusului.
Putin a spus că este întotdeauna deschis să găsească soluţii diplomatice, dar că „interesele Rusiei şi securitatea cetăţenilor noştri sunt necondiţionate pentru noi”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.