Trei persoane au fost împuşcate mortal şi două au fost rănite la Universitatea din Virginia, iar un student, principalul suspect, a fost arestat de poliţie după o căutare de mai multe ore, timp în care studenţii şi profesorii au fost sub consemn să nu iasă din clădiri, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE. Poliţia l-a reţinut pe un student, fost jucător de fotbal al Universităţii Virginia, suspectat că a împuşcat mortal trei studenţi şi a rănit alte două persoane, duminică seară târziu, în timp ce tinerii se întorceau dintr-o excursie cu autobuzul.

Suspectul, Christopher Darnell Jones Jr., se confruntă cu trei acuzaţii de crimă de gradul doi şi trei acuzaţii de utilizare a unui pistol în timpul comiterii unei infracţiuni, a declarat şeful poliţiei din campus, Timothy Longo.

Căutarea suspectului, care a durat ore întregi, a luat sfârşit, iar autorităţile au ridicat ordinul de închidere a campusului, a anunţat oficialul.

Jones a fost arestat fără incidente în jurul orei locale 11.00 (18.00, ora României) la mai bine de 100 de km de Charlottesville. A fost tras pe dreapta de poliţie în timp ce conducea, a declarat o sursă din cadrul forţelor de ordine pentru CNN.

Poliţia nu a oferit un motiv pentru atac.

Persoanele ucise sunt trei studenţi care erau jucători de fotbal, a declarat preşedintele universităţii, Jim Ryan. 

Ştirea iniţială:

Poliţia îl caută pe suspect cu echipaje la sol şi cu un elicopter. Presupusul atacator, care a fost identificat, se numeşte Christopher Darnell Jones Jr, este un fost jucător de fotbal, este înarmat şi periculos şi ar conduce un SUV de culoare neagră.

Incidentul de la Universitatea Virginia s-a petrecut duminică seara, în jurul orei locale 22.40 (luni, 5.40, ora României), când a fost raportat un schimb de focuri.

Deocamdată, oficialii universităţii nu au identificat victimele şi nici nu au precizat dacă acestea erau studenţi. Cele două persoane rănite au primit îngrijiri medicale.

Cursurile de luni au fost anulate, iar studenţii şi profesorii au fost sfătuiţi să stea la adăpost şi să nu iasă în campus.

Jones figurează pe site-ul universităţii ca jucător de fotbal în 2018, dar nu figurează că ar fi participat în competiţii.

Aproape 600 de atacuri armate în masă au avut loc în SUA în acest an, potrivit Gun Violence Archive.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.