Purtând pălării şi căciuli roz, pentru a-l ironiza pe preşedinte, sute de mii de femei s-au strâns în capitala Washingtonului şi în alte oraşe din lume sâmbătă, pentru marşuri şi manifestaţii prin care vor să îi arate lui Donald Trump că nu vor rămâne tăcute în următorii patru ani, relatează Associated Press. Actriţe celebre şi militante pentru drepturi civile au luat cuvântul la marşul de la Washington, în timp ce Hillary Clinton a transmis pe Twitter un mesaj de susţinere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE  22:06  Vedetele au ţinut discursuri la Marşul Femeilor. Ashley Judd: Trump, femeile nu sunt făcute pentru a fi pipăite

Sute de mii de oameni au participat, sâmbătă, la Washington, Sundance, Chicago, de Ziua Inaugurării, la "Marşul Femeilor", o mişcare de protest faţă de noul preşedinte al Statelor Unite. Actriţe celebre, printre care Scarlett Johansson, Ashley Judd, şi cântăreaţa Alicia Keys s-au alăturat acestei manifestaţii şi au ţinut să-şi exprime punctele de vedere faţă de declaraţiile la adresa femeilor ale lui Donald Trump.

Alicia Keys a urcat pe scenă şi a cântat "This girl is on fire", schimbând versurile în "This girls are on fire", în faţa unui public plin de căciuli roz în semn de protest. Ea a recitat versuri din poemul "Still I Rise", de Maya Angelou.

Sute de protestatari au mărşăluit ţinând în mâini pancarte cu mesaje precum "Make America Compassionate Again" şi "We Live in Trumpled Times".

“Nu te-am votat. Am vrut să te susţin, dar mai întâi îţi cer să mă sprijini tu pe mine, pe mama, sora, pe cel mai bun prieten al meu, pe femei şi bărbaţi, azi, aici, care sunt nerăbdători să vadă cum măsurile tale drastice le pot afecta viaţa. Sprijin-o pe fiica mea care, din cauza numirilor pe care le-ai făcut, va trăi într-o ţară care merge înapoi şi nu înainte, şi nu va avea dreptul să decidă asupra propriului corp sau viitor, privilegiu de care fiica ta s-a bucurat!”, a fost discursul lui Scarlett Johansson la tribună.

Regizorul Michael Moore i-a îndemnat pe oameni să facă presiuni asupra oficialilor în fiecare zi pentru problemele pe care le au sau să se alăture unor organizaţii precum Planned Parenthood. El i-a făcut pe manifestanţi să repete în cor numărul de telefon la care pot contacta Congresul: 202-225-3121. "Trebuie să candidaţi voi! Da, chiar voi!", s-a adresat el mulţimii, adăugând: "Vă văd feţele care îmi spun: Nu, nu Mike, nu eu, sunt timid. Acum nu e vremea să fim timizi! Timizilor, aveţi două ore să vă reveniţi!", a adăugat Moore, citat de The New York Times.

Potrivit aceluiaşi cotidian, actriţa Ashley Judd a avut un discurs care a tulburat mulţimea. Ea s-a referit la două aspecte care le-au enervat pe femeile din America în timpul campaniei prezidenţiale: când Trump a numit-o pe Hillary Clinton "nasty woman" şi faptul că noul preşedinte s-a lăudat în 2005, conform unei înregistrări, că se poate folosi de celebritatea sa ca să abuzeze de femei, chiar să le atingă în zonele intime. Femeile "nu sunt făcute pentru asta", a spus actriţa. "Ele trebuie să dea naştere noilor generaţii de nesimţiţi, vulgari, obraznici, mândri, creştini, musulmani, budişti, orice vrei - , de noi generaţii de nasty women" - a ironizat ea declaraţiile lui Trump.

Proteste de amploare au avut loc în mai multe oraşe din SUA, dar şi în alte locuri de pe glob.

Producătorul Jason Blum, care a mărşăluit la Sundance cu fiica sa de 20 de luni Roxy, a declarat pentru The Hollywood Reporter: "Acesta este primul ei protest. Ar putea să fie cea mai tânără protestatară de aici".

Cântăreţul John Legend s-a aflat în mijlocul mulţimii adunate în apropiere de Park City, unde s-a scandat "Sunt alături de ea", cu referire la Hillary Clinton, şi a subliniat: "Misoginismul trebuie să dispară". 

UPDATE 21.37: John Kerry, printre politicienii care s-au alăturat Marşului Femeilor de la Washington

Fostul secretar de Stat John Kerry s-a alăturat Marşului Femeilor de la Washington, o manifestaţie de protest faţă de noul preşedinte american Donald Trump, potrivit imaginilor publicate pe Twitter.

 

Fostul şef al diplomaţiei a venit la miting împreună cu câinele lui.

Mai mulţi politicieni s-au alăturat manifestaţiei organizaţiei în capitala Statelor Unite, scrie The Guardian. Senatoarea de Illinois Tammy Duckworth, veterană a războiului din Irak, care şi-a pierdut ambele picioare în misiune, a ţinut un discurs. “Nu am vărsat sânge pentru această ţară, nu am sacrificat, la propriu, părţi din mine pentru ca legea fundamentalăă să fie călcată în picioare (…)  Nu am servit pentru a apăra Constituţia pentru ca ei să ne reducă drepturile”, a subliniat Duckworth.

Senatoarea a subliniat că abrogarea legii American with Disabilities Act, discutată de echipa lui Trump, ar afecta semnificativ comunitatea persoanelor cu dizabilităţi şi că ea nu ar fi supravieţuit, dacă nu ar fi existat această lege.

Şi senatoarea de California Kamala Harris s-a adresat mulţimii, subliniind că acesta este “un moment crucial în istoria ţării noastre”:

Lidera feministă Gloria Steinem a criticat discursul rostit de Trump la învestitură.

„Tot ce s-a întâmplat înainte de el a fost un dezastru şi tot ce ar face el ar fi extraordinar, cel mai bun, un miracol şi toate superlativele”, a spus ea. “A spus că este pentru popor (…). Eu am cunoscut poporul şi tu nu eşti din el”, a adăugat Steinem.

Militanta a citit şi un mesaj transmis de protestatarii care s-au strâns la Berlin. “Noi, la Berlin, ştim că zidurile nu funcţionează”, a citit ea din mesaj.

UPDATE 21:12 Organizatorii manifestaţiei de la Washington au anulat marşul propriu-zis, pentru că sunt prea mulţi participanţi

Organizatorii Marşului Femeilor de la Washington au decis că au venit mult prea mulţi oameni pentru a putea mărşălui de la National Mall către Casa Albă, a aunţat un oficial local citat de Washington Post.

Oamenii ascultă discuţii, scandează, cântă şi flutură pancarte.

“Vor spune mulţimii că pot merge în (parcul din faţa Casei Albe – n.r.) Ellipse, dacă vor, dar nu vor merge pe ruta normală a paradei, pentru că sunt prea mulţi oameni”, a explicat directorul Agenţiei de Administrare a Securităţii şi Situaţiilor de Urgenţă din Districtul Columbiei, Chris Geldart.

O parte dintre manifestanţi au pornit deja spre Ellipse, după cum arată imaginile publicate pe reţelele de socializare.

Manifestanţii, care au venit din toată ţara, au umplut străzile de la est de National Mall.

Organizatorii, care au cerut iniţial autorizaţie pentru 200.000 de participanţi la manifestaţie, se aşteaptă în prezent la peste 500.000 de participanţi – un număr mult mai mare decât cel de la ceremonia de învestire a lui Trump.

Numărul exact este greu de apreciat, pentru că plafonul de nori este jos şi nu pot fi făcute poze din elicopter.

Garniturile de metrou au fost pline cu manifestanţi cu pălării roz, iar locurile de parcare din oraş erau pline încă de sâmbătă dimineaţă.

La ora locală 11 (18 ora României), 275.000 de persoane călătoriseră cu metroul. Vineri, în ziua învestirii în funcţie, până la aceeaşi oră călătoriseră 193.000 de oameni în subteran.

În jurul National Mall, zgmotul mulţimii era atât de puternic încât sunetul de la difuzoare nu se mai auzea. Participanţii la manifestaţie s-au plâns de numărul prea mic al toaletelor portabile.

Situaţia este similară şi la Chicago, unde organizatorii protestului au anunţat marşul planificat în centrul oraşului. În loc, mulţimea a rămas la locul întâlnirii, în Grant Park, pentru a manifesta.

Sute de mii de oameni s-au strâns la Washington pentru Marşul Femeilor

“Mărşăluim astăzi (sâmbătă – n.r.) pentru baza morală a acestei naţiuni, împotriva căreia noul nostru preşedinte poartă un război”, a spus actriţa America Ferrera mulţimii strânse la Washington. “Demnitatea noastră, caracterul nostru, drepturile noastre au fost toate atacate, iar o platformă a urii şi diviziunii a preluat puterea ieri (vineri – n.r.). Însă preşedintele nu este America (…). Noi suntem America şi rămânem aici”, a adăugat ea.

Actress America Ferreraspeaks at the #WomensMarch in Washington, DC: "Ourrights have all been under attack" https://t.co/fVsrXa6oaj

— CNN Politics (@CNNPolitics) January 21, 2017

Michael Moore a rupt o fotografie a noului preşedinte american.

Hillary Clinton nu participă la marş, dar le-a mulţumit pe Twitter manifestanţilor pentru că “se ridică, vorbesc şi mărşăluiesc pentru valorile noastre”. “Întotdeauna împreună sunt mai puternici”, a adăugat fosta candidată la preşedinţie, reluând unul dintre sloganurile sale de campanie.

Femeile au fluturat pancarte cu mesaje precum “Femeile nu dau înapoi” şi “Mai puţin teamă, mai multă iubire”. Ele au criticat atitudinea lui Trump privind avortul, asigurările medicale diversitatea şi schimbarea climatică.

Associated Press notează numărul protestatarilor de joi de la Washington îl depăşeşte pe cel al susţinătorilor lui Trump care au asistat la ceremonia de învestire în funcţie.

Oficialii locali şi organizatorii Marşului Femeilor de la Washington au estimat că 500.000 de oameni au ajuns deja la manifestaţie, iar mulţimea creşte în continuare.

Rena Wilson, din Charlotte, Carolina de Nord, şi-a exprima speranţa că femeile îi pot transmite lui Trump mesajul că “nu pleacă nicăieri”.

Joy Rodriguez, din Miami, a venit la marş cu soţul ei, William, şi cu cele două fiice ale lor, în vârstă de 10, respectiv 12 ani. “Vreau să mă asigur că drepturile lor nu sunt încălcate în următorii ani”, a explicat ea.

Organizatorii marşului au explicat că femeile “suferă şi sunt speriate” din cauza noului preşedinte şi vor o voce mai puternică în viaţa politică.

„În spiritul democraţiei şi onorând campionii drepturilor omului, demnităţii şi justiţiei care au trăit înaintea noastră, ne alăturăm (…) pentru a demonstra prezenţa noastră într-un număr prea mare pentru a fi ignorat”, se arată în manifestul protestului.

Marşul a atras numeroase celebrităţi. Pe lângă Ferrara, urmau să ia cuvântul celebrităţi precum Scarlett Johansson, Ashley Judd, Melissa Harris-Perry.. De asemenea, la protest sunt aşteptate Janelle Monae, Maxwell, Samantha Ronson, the Indigo Girls, Mary Chapin Carpenter, Cher, Katy Perry şi Julianne Moore.

Ideea unui marş al femeilor a apărut când mai multe femei au postat pe reţelele de socializare mesaje de mobilizare, după victoria lui Trump în alegeri. Sute de grupuri s-au alăturat rapid iniţiativei, militând pentru cauze diverse, de la dreptul la avort, la controlul armelor, schimbare climatică şi drepturile imigranţilor.

Deşi declaraţie de “misiune şi viziune” a organizatorilor marşului nu îl menţionează pe Trump şi se concentrează pe teme ample, inclusiv mesajul din campanie al lui Hillary Clinton, potrivit căreia “drepturile femeilor sunt drepturile omului”, factorul unificatori între participanţi pare să fie dezaprobarea faţă de noul preşedinte.

Vineri, protestele izbucnite în cursul ceremoniei de învestire au degenerat în violenţe. Manifestanţii au spart vitrine şi geamuri, iar poliţia a dispersat mulţimea cu gaze lacrimogene şi grenade fumigene. Peste 200 de oameni au fost arestaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.