Preşedintele rus Vladimir Putin vrea să folosească iarna ca ”armă de război” împotriva Ucrainei, prin ”atacuri deliberate” asupra infrastructurii civile menite să lasa ţara fără încălzire, electricitate şi apă, denunţă marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, relatează AFP.
”Atacuri deliberate împotriva unor servicii esenţiale - încălzire, lumină, apă, gaze natirale - au ca scop să provoace cât mai multă suferinţă civililor ucraineni, să încerce să le spargă angajamentul şi unitatea în lupta împotriva invaziei ruse”, a denunţat Jens Stoltenberg la Bucureşti, unde participă la o reuniune a miniştrilor de Externe ai statelor membre NATO.
Jens Stoltenberg spune însă că preşedintele Vladimir Putin "eşuează" în războiul său şi, de aceea, avertizează secretarul general al NATO, sunt de aşteptat mai multe atacuri asupra Ucrainei, relatează BBC.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
De la invazia din februarie, Rusia a cedat teritoriile cucerite în jurul Kievului, la Harkov şi la Herson, iar asta arată un "semn de slăbiciune", potrivit lui Stoltenberg.
"Acesta este semnul că Rusia eşuează pe câmpul de luptă. Ca răspuns, ei atacă oraşe civile pentru că nu sunt capabili să câştige teritoriu şi o fac ca să evite ca Ucraina să elibereze încet-încet tot mai mult teritoriu. Deci, da, ne putem aştepta la mai multe atacuri. Nimeni nu poate spune cu exactitate câte, dar preşedintele Putin şi Rusia au demonstrat o dorinţă de a provoca suferinţă la un nivel de brutalitate pe care nu l-am mai văzut în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Stoltenberg înainte de reuniunea cu miniştrii de externe din NATO.
ARMAMENT LA STANDARDE NATO
"Ştim că Rusia nu mai are muniţie, de aceea a ajuns la Iran", a menţionat şeful NATO.
În opinia sa, aliaţii Ucrainei au făcut un pas înainte, dar că mai sunt multe de făcut "atât pentru a ajuta Ucraina să repare infrastructura critică, cât şi pentru a aborda atacurile în sine prin furnizarea mai multor sisteme de apărare aeriană".
El spune că este important ca aliaţii să se asigure "că toate aceste sisteme sunt la standardul NATO şi că funcţionează”, furnizând în acelaşi timp piese de schimb şi muniţie.
"Nu este vorba doar de a furniza mai multe arme, ci de a ne asigura că armele date de aliaţii NATO pot doborî rachetele şi dronele ruseşti care se apropie", a precizat Stoltenberg, citat de BBC.
EUROPA SĂ SE PREGĂTEASCĂ PENTRU MAI MULŢI REFUGIAŢI
Întrebat despre un potenţial al doilea val de imigranţi din Ucraina, pe măsură ce condiţiile de iarnă se înrăutăţesc, secretarul general al NATO a confirmat că se aşteaptă să urmeze şi mai mulţi imigranţi, pe măsură ce infrastructura-cheie din Ucraina continuă să fie afectată..
Cifre recente arată că, din 24 februarie şi până la 22 septembrie, peste 7,4 milioane de refugiaţi au fugit din Ucraina spre Europa.
"Mulţi au trecut în România - asta demonstrează cât de oportun este să ne întâlnim aici", a comentat Stoltenberg. "Trebuie să fim pregătiţi pentru mai mulţi refugiaţi care vin în Europa. Acesta este un război - un război brutal", a comentat el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.