Cel puţin cinci persoane, dintre care patru copii, au fost înjunghiate joi de un individ într-un parc din Annecy, în sud-estul Franţei, potrivit unui bilanţ revizuit al autorităţilor, după ce presa franceză anunţase anterior că sunt nouă răniţi, dintre care opt copii cu vârste mici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Doi copii şi un adult se află în pericol de moarte, în timp ce doi copii au fost răniţi uşor, a precizat poliţia, potrivit Reuters.

Martori oculari au declarat că cel puţin unul dintre copiii răniţi în atac se afla într-un cărucior. Incidentul s-a petrecut la un loc de joacă dintr-un parc pe malul lacului din Annecy, oraş din Alpii francezi.

"A sărit (la locul de joacă), a început să strige şi apoi s-a îndreptat spre cărucioare, lovindu-i în mod repetat pe cei mici cu un cuţit", a declarat un martor pentru BFM TV.

"Mamele plângeau, toată lumea fugea", a declarat un alt martor, proprietar al unui restaurant din apropiere.

CITEȘTE ȘI Fostul fotbalist de la Astra Giurgiu şi FC Liverpool, Anthony Le Tallec, a fost martor la atacul din Franţa asupra copiilor dintr-un parc

UPDATE - Cel puţin patru copii şi un adult au fost răniţi într-un parc din Annecy, un oraş din Alpii francezi, potrivit unui bilanţ anunţat de poliţie, care precizează că trei dintre copii se află în pericol de moarte.

Copiii sunt mici, cu vârste de doi-trei ani, a precizat poliţia.

Anterior, presa franceză, care cita surse din poliţie, a vorbit despre opt copii şi un adult care ar fi fost răniţi.

MOMENTUL IMOBILIZĂRII SUSPECTULUI

Postul de televiziune BFM TV a prezentat imagini cu mai mulţi poliţişti care îl arestează pe un individ într-un parc. Arestarea agresorului a fost filmată de martori, potrivit BFMTV. Imaginile arată cum un bărbat este pus la pământ pe burtă de trei poliţişti într-un parc.

MACRON: UN ATAC ABSOLUT LAŞ

Un "atac absolut laş", a denunţat preşedintele Emmanuel Macron pe Twitter. "Laşitate absolută în această dimineaţă într-un parc din Annecy. Copiii şi un adult se zbat între viaţă şi moarte. Naţiunea este în stare de şoc. Gândurile noastre sunt alături de ei, de familiile lor şi de serviciile de urgenţă", a scris preşedintele.

SUSPECTUL AVEA STATUT DE REFUGIAT ÎN SUEDIA ŞI CERUSE AZIL ÎN FRANŢA

Persoana suspectată este un sirian în vârstă de 32 de ani. Potrivit AFP, individul, pe nume Abdalmasih, depusese o cerere de azil la Oficiul francez pentru protecţia refugiaţilor şi apatrizilor (Ofpra) la 28 noiembrie 2022, conform procedurii obişnuite, potrivit unei surse apropiate anchetei. Însă el primise deja statutul de refugiat în Suedia înainte de a depune cererea în Franţa.

"Cererea sa în Franţa era, prin urmare, irelevantă. El era în regulă din punctul de vedere al legislaţiei UE", a adăugat sursa. Având în vedere că avea statutul de refugiat sirian în Suedia, el putea, prin urmare, să circule liber în spaţiul Schengen.

UPDATE - Bilanţul a crescut la nouă persoane rănite, dintre care opt sunt copii, potrivit Le Figaro.

TF1 relatează că premierul Elisabeth Borne şi ministrul de interne Gérald Darmanin se vor deplasa la locul atacului.

De asemenea, deputaţii şi membrii guvernului au ţinut joi un minut de reculegere în Adunarea Naţională, în urma atacului.

UPDATE - Conform identităţii declarate de agresor, acesta este de naţionalitate siriană, solicitant de azil şi nu figura în evidenţele poliţiei. Suspectul este născut în 1991.

În jurul orei locale 9.45 (10.45, ora României), din motive necunoscute, individul a atacat copii în vârstă de numai 3 ani, care se aflau într-un parc din apropierea lacului Annecy.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Potrivit sursei din poliţie, individul a atacat copii şi adulţi într-un parc din apropierea lacului Annecy, folosind un cuţit.

Trei dintre victime au viaţa în pericol.

Individul a fost arestat, a anunţat ministrul de interne.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.