Statele Unite au promis să dea un răspuns în scris revendicărilor ruse cu privire la o retragere a NATO din Europa de Est, a anunţat vineri şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în urma unor negocieri ”sincere”, la Geneva, cu omologul său american Antony Blinken privind criza în centrul căreia se află Ucraina, împreună cu care a convenit că este ”prematur” un nou summit Biden-Putin, relatează AFP.
”Am convenit să se prezinte răspunsuri în scris săptămâna viitoare propunerilor noastre”, a declarat Serghei Lavrov.
Şeful diplomaţiei ruse a anunţat că a stabilit împreună cu omologul său american că sunt ”de acord că este necesar un dialog rezonabil” pentru ca ”emoţia să scadă”.
Cei doi au convenit să aibă ”un nou contact la nivelul (lor)” şi că este ”prematur” un nou summit între preşedinţii rus Vladimir Purtin şi american Joe Biden, a anuţat Lavrov, după ce Blinken nu a înlăturat un asemenea summit..
”Nu ştiu dacă ne aflăm pe calea ce abună. Voi şti asta atunci când vom avea un răspuns”, a mai declarat Serghei Lavrov.
El a dat asigurări că Rusia nu a ”ameninţat niciodată, dar niciodată, nicăieri, poporul ucrainean”, a denunţat din nou puterea de la Kiev drept ”rusofobă” şia reproşat NATO faptul că consideră Ucraina ca ”aparţinând zonei sale de influenţă”.
Această întâlnire a lui Lavrov cu Blinken, la Palatul din Geneva, este un ultim pas în doi al unui intens balet diplomatic care a început cu două discuţii între Vladimir Putin şi Joe Biden în decembrie.
Statele Unite consideră că perspectiva unei incursuni militare ruse în Ucraina este tot mai probabilă, după desfăşurarea a zeci de mii de militari ruşi la frontiera ruso-ucraineană.
Kremlinul dezminte orice intenţie belicoasă, însă condiţionează o dezescaladare de adoptarea unor tratate care să garanteze o ne-extindere a NATO şi o retragere a Alianţei Nord-Atlantice din Europa de Est.
Occidentul respinge aceste revendicări drept inacceptabile.
Serghei Lavrov a dat tonul la începutul discuţiilor cu omologul său american Antony Blinken.
Şeful diplomaţiei ruse a declarat că nu se aşteaptă la ”progrese majore” cu Antony Blinken.
Secretarul de Stat american a ameninţat, la rândul său, cu o reacţie ”unită, rapidă şi dură” a Washingtonului şi aliaţilor acestuia în cazul unei invazii ruse a Ucrainei.
Însă Blinken a dat asigurări că Statele Unite continuă să caute o soluţie diplomatică.
El a cerut Rusiei să dovedească că nu intenţionează să invadeze Ucraina.
”Un bun mjloc de a face acest lucru este să luaţi - să retrageţi - trupele de la frontiera ucraineană”, a subliniat Blinken, care apreciază că tonul acestor negocieri a fost ”sincer şi substanţial”.
Diplomaţia rusă a insistat vineri, chiar în ziua acestor negocieri, asupra unei retrageri a trupelor străine din state membre NATO care au aderat la blocul militar occidental după 1997 şi a citat ca exemple Bulgaria şi România.
Ministerul român de Externe i-a replicat că această revendicare este ”inacceptabilă”, un ecou al poziţiei tuturor statelor membre NATO.
Moscova vrea să oblige la un recul NATO, pe care o percepe drept o ameninţare existenţială şi ale cărei extinderi succesive amintesc umilirea prăbuşirii fostei URSS.
Pentru americani, o retragere din Europa nu este o posibilitate, însă administraţia lui Joe Biden se declară pregătită să discute temeri ale Rusiei cu privire la securitatea sa.
O pistă ar fi să se lucreze la defunctul tratat al dezarmări nucleare semnat în timpul Războiului Rece, îngropat de către fostul preşedinte american Donald Trump.
Moscova îşi afişează, între timp, ambiţiile şi puterea militară.
Ea participă la manevre militare în Belarus, la nord de Ucraina, şi a anunţat exerciţii navale de anvergură la Atlantic, Pacific şi Mediterana.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...