Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat o vizită în regiunile ucrainene Herson şi Lugansk, în sudul Ucrainei, unde s-a întâlnit cu militari desfăşuraţi în cadrul ”operaţiunii speciale” pe care a lansat-o în urmă cu peste un an, anunţă marţi Kremlinul, în timp ce forţele ucrainene pregătesc o mare contraofensivă de primăvară, iar Kievul îl acuză că se duce la locul ”crimei”, relatează AFP.
Kremlinul nu precizează în acest comunicat când a avut loc această vizită, însă anunţă că preşedintele rus le-a făcut urări militarilor ruşi din regiunile Herson (sud) şi Lugansk (est), cu ocazia Paştelui ortodox, sărbătorit duminică, şi le-a oferit ”copii ale unor icoane”.
#Russian President Vladimir Putin visited the headquarters of the Dnepr group of troops in the #Kherson region
— MyBlog (@MyBlog385) April 18, 2023
President listened to several reports,including the commander of the Airborne Forces,Col. Gen. Teplinsky & the commander of the Dnepr group,Col. Gen. Makarevich. pic.twitter.com/QcVSynJmBy
Moscova revendică anexarea acestor două regiuni - pe care forţele ruse le controlează doar în parte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Armata rusă a suferit o înfrângere usturătoare, anul trecut, la Herson, şi a fost nevoită să abandoneze capitala regiunii ucrainene cu acelaşi nume.
Preşedinţia ucraineană a denunţat această vizită a preşedintelui rus, pe care l-a acuzat că se duce la locul ”crimelor” pe care le-a comis.
La puţin timp după anunţarea vizitei lui Vladimir Putin, Kievul a anunţat că şase persoane au fost rănite într-un bombardament în oraşul Herson.
Este vorba despre a doua vizită în decurs de o lună a lui Vladimir Putin în zona ocupată de Moscova în Ucraina, în care armata rusă desfăşoară de peste un an o vastă ofensivă militară.
”Comandantul suprem al Forţelor armate ale Federaţiei ruse a vizitat Statul Major al Grupului Militar Nipru”, în regiunea Herson, anunţă Kremlinul în comunicat.
“I’m not here to distract you. We’re here in a business-like manner.”
— James Waterhouse (@JamWaterhouse) April 18, 2023
Vladimir Putin appears to have visited a military base in the occupied Kherson region according to Moscow.
His troops have been building defences there in case of a Ukrainian counter-offensive.
1/2 pic.twitter.com/4IAemWvLCi
Aceasta este prima vizită a lui Vladimir Putin în regiunea Herson de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022.
Vladimir Putin a discutat în această vizită cu comandantul Forţelor Aeropurtate ruse, generalul Mihail Teplinski, şi cu alţi comandanţi militari.
Ei au discutat despre situaţia militară în regiunile Herson şi Zaporojie, a căror anexare Vladimir Putin a revendicat-o în septembrie.
”Este important pentru mine să vă aud părerea despre situaţie, să vă ascult, să face schimb de informaţii”, a declarat preşedintele rus, potrivit unei înregistrări video difuzată de Kremlin.
Armata rusă a abandonat oraşul Herson, capitala regiunii ucrainene cu acelaşi nume, în noiembrie 2022, şi s-a repliat de cealaltă parte a Niprului.
Această zonă este evocată cu regularitate de către analişti ca posibil teatru al viitoarei ofensive de primăvară a forţelor ucrainene, care încearcă să rcucerească teritoririile cucerite de Rusia.
Este vorba despre o regiune considerată strategică, deoarece teritoriile cucerile de Moscova în regiunile ucrainene Zaporojie şi Herson asigură o continuitate terestră între Rusia şi Peninsula ucraineană Crimeea.
O întrerupere a acestui ”pod terestru” ar reprezenta o înfrângere majoră a Moscovei.
Vladimir Putin a vizita şi regiunea ucraineană Lugansk (est), tot în premieră, unde a discutat cu militari la Statul Major al Gărzii Naţionale ruse, desfăşurată în regiune, potrivit Kremlinului.
În martie, Vladimir Putin a efectuat vizite-surpriză în Peninsula ucraineană Crtimeea, anexată de Rusia în 2014, şi la Mariupol, un oraş portuar ucrainean asediat timp de luni de armata rusă, care l-a cucerit în mai 2022.
Rusia a suferit înfrângeri militare importante anul trecut, mai ales în apropiere de Kiev.
Ea a fost nevoită să se retragă nu doar din oraşul Herson, ci şi din regiunea Harkov (nord-est).
Confruntări armate feroce au loc în prezent între foreţe ruse şi armata ucraineană la Bahmut (est), epicentrul conflictului şi treatrul celei mai îndelungate şi mai sângeroase bătălii de la începutul ofensivei ruse.
După aproximativ nouă luni de bătălie, două treimi din acest oraş a ajuns pe mâna ruşilor.
La rândul lor, militarii ucraineni - care au primit în ultimele săptămâni tancuri grele şi tunuri cu rază lungă de acţiune de la aliaţii lor din Occident - s-au angajat, de mai multe săptămâni, să lanseze o nouă contraofensivă imediat ce condiţiile meteorologice permit acest lucru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.