Danemarca, Italia, Suedia şi Spania au anunţat marţi expulzarea a zeci de diplomaţi, după ce Germania şi Franţa au făcut acest lucru luni, marcând o nouă degradare a relaţiilor cu Rusia, după descoperirea unor masacre imputate forţelor ruse, în apropiere de Kiev, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Italia a decis să expulzeze 30 de dplomaţi ruţi din motive de ”securitate naţională”, a anunţat marţi ministrul italian de Externe Luigi Di Maio, la Berlin, în marja unei Conferinţe pe tema securităţii Republicii Moldova.

”Această măsură, luată de comun acord cu partenerii noştri europeni şi atlantici, a fost necesară din motive legate de securitatea noastră naţională şi în contextul situaţiei actuale a crizei legate de agresiunea nejustificată a Ucrainei de către Federaţia rusă”, a declarat şeful diplomaţiei italiene postului RaiNews24.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Occidentul şi-a exprimat în weekend indignarea, după descoperirea a zeci de cadavre în haine civile, la Bucea, la nord-vest de Kiev, în urma retragerii ruşilor, care slăbesc laţul în jurul capitalei.

În urma acestor informaţii cu privire la morţii de la Bucea, Lituania a anunţat expulzarea ambasadorului Rusiei, ”ca răspuns la agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei suverane şi atrocităţile comise de către forţele armate ruse”.

Germania anunţa tot luni că expulzează ”un număr mare” de diplomaţi ruşi din post de la Berlin, în legătură cu Războiul rus din Ucraina, potrivit ministrului german de Externe Annalena Baerbock.

Potrivit unor informaţii AFP este vorba despre 40 de diplomaţi ruşi.

Aceşti angajaţi ai Ambasadei Rusiei în Germania constituie ”o ameninţare la adresa celor care cer o protecţie la noi”, a justificat ea.

Germania a primit peste 300.000 de ucraineni care au fugit din calea războiului rus, de la 24 februarie.

Franţa anunţa imediat după aceea expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi ”ale căror activităţi sunt contrare intereselor” franceze, potrivit unei surse de la Ministerul francez de Externe, care preciza că ”această acţiune face parte dintr-un demers european”.

Danemarca a decis marţi să epulzeze 15 diplomaţi ruşi care au ”desfăşurat acţiuni de spionaj pe teritoriul danez”, a anunţat ministrul danez de Externe Jeppe Kofod.

Suedia a anunţat marţi expulzarea a trei diplomaţi ruşi, iar Spania a anunţat că a decis să expulzeze ”imediat” aproximativ 25 de diplomaţi ruşi care reprezintă o ”ameninţare la adresa intereselor” spaniole.

O serie de state membre UE au luat deja măsuri similare.

Belgia anunţa la 29 martie expulzarea în termen de 15 zile a 21 de persoane care lucrau la Ambasada şi Consulatul Rusiei, suspectate de implicare în ”operaţiuni de spionaj şi de influenţare care ameninţă securitatea naţională” belgiană.

În aceeaşi zi, Olanda a decis să expulzeze 17 persoane ”acreditate ca diplomaţi la reprezentanţe ruse în Olanda”, dar care ”sunt active în mod secret ca ofiţeri de informaţii”.

La 23 martie, Polonia anunţa, prin vocea ministrului de Interne Mariusz Kaminski, expulzarea a 45 de ”spioni ruşi care se dau drept diplomaţi”.

Potrivit unu bilanţ realizat de AFP, aproxmativ 260 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi, în total, din diverse state membre UE, de la începutul invaziei ruse a Ucrainei.

Kremlinul a denunţat marţi o ”lipsă de clarviziune” europeană.

”Noi regretăm acest lucru. O reducere a posibilităţilor de a comunica la nivel diplomatic în aceste condiţii dificile” denotă o ”lipsă de claviziune care va complica şi mai mult” relaţiile Rusiei cu UE, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Iar acest lucru va antrena în mod inevitabil măsuri de represalii”, a ameninţat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.