O navă suspectată de faptul că a fost folosită în operaţiunea de sabotare a gazoductelor submarine Nord Stream 1 şi 2, la Marea Baltică, în septembrie 2022, a fost percheziţionată în ianuarie, în cadrul anchetei desfăşurate de către Germania cu privire la această operaţiune, anunţă miercuri parchetul federal german, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Parchetul federal german anunţă într-un comunicat că ”a pus să se percheziţioneze o navă, de la 18 la 20 ianuarie 2023”, bănuind că ”nava respectivă ar fi putut să fie folosită la transportarea dispozitivelor explozive” cu care care au fost detonate, la 26 septembrie 2022, gazoductele Nord Stream.

Cotidianul american The New York Times (NYT) a dezvăluit marţi că un ”grup proucrainean” ar fi sabotat conductele, potrivit unor informaţii clasificate obţinute de la spionajul american.

Kievul a demninţit miercuri orice responsabilitate, iar Kremlinul a denunţat o încercare de ”deturnare a atenţiei”.

”Evaluarea urmelor şi obiectelor confiscate este în curs. Identitatea făptaşilor şi motivaţiile lor fac obiectul unor investigaţii în curs”, precizează parchetul, citat de CNN.

Anchete sunt în curs şi nu se pot face declaraţii, mai ales cu privire la implicarea unor state, subliniază instituţia germană.

”Nu există motive de suspectare a angajaţilor companiei germane care a închiriat nava”, mai anunţă parchetul.

”CONCLUZII PRIPITE”

Pe de altă parte, ministrul german al Apărării Boris Pistorius avertizează cu privire la tragerea unor concluzii pripite, după dezvăluirile NYT, relatează CNN.

Este posibil să fi fost vorba despre o ”operaţiune sub steag fals”, avertizează el în acest interviu acordat postului german public de radio Deutschlandfunk (DLF).

”Ar putea la fel de bine să fie, iar acest lucru a fost de asemenea clar arătat în rapoarte, o acţiune (operaţiune) sub steag fals, cu alte cuvinte menită să dea vina pe grupuri proucrainene şi să facă să arate aşa. Probabilitatea ca una sau alta să fie adevărate este la fel de mare, aşa că trebuie, acum, să aşteptăm să vedem cum evoluează lucrurile”, declară DLF Pistorius.

”Nu ne ajută să ne gândim la impactul pe care l-ar avea acest lucru asupra susţinerii noastre a Ucrainei pe baza unor astfel de cercetări, care au fost efectuate, fără îndoială, cu mare atenţie şi în mod meticulos”, apreciază el.

Misterul continuă să învăluie vinovaţii acestei sabotări sfruntate, în septembrie, în care cele două conducte care transportă gaze naturale ruseşti din Rusia în Germania au fost avariate, vizând o sursă importantă de venit a Rusiei. Ambele gaoducte erau închise la momentul sabotării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.