Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătăţii, a anunţat că este contaminat cu SARS-CoV-2 şi că simptomele pe care le prezintă sunt uşoare.
Într-un mesaj publicat pe Twitter, el a scris: „În această dimineaţă am primit un rezultat pozitiv la testul Covid-19. Aştept rezultatul PCR, dar, din fericire, am ambele doze de vaccin şi simptomele sunt uşoare”.
Ministrul se află în izolare, acasă, cu familia lui, după ce a efectuat un test rapid. Vineri seară, el s-a simţit „puţin ameţit”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a fost numit ministru al Sănătăţii luna trecută, după ce Matt Hancock a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal ce a implicat-o pe consiliera lui Gina Coladangelo, cu care are o relaţie.
Un purtător de cuvânt din cadrul ministerului a subliniat că Guvernul britanic trebuie să renunţe la planurile de a elimina restricţiile în Anglia începând de luni.
Munira Wilson a transmis: „Îmi doresc cu adevărat ca Sajid Javid, echipa şi familia lui să fie bine şi toţi cei cu care a fost în contact în ultimele zile. Asta arată că nimeni nu e în siguranţă în faţa virusului letal. Guvernul trebuie să regândească planurile nechibzuite pentru luni. Prin relaxarea tuturor restricţiilor cu numărul de cazuri crescând, ei experimentează cu vieţile oamenilor”.
This morning I tested positive for Covid. I’m waiting for my PCR result, but thankfully I have had my jabs and symptoms are mild.
— Sajid Javid (@sajidjavid) July 17, 2021
Please make sure you come forward for your vaccine if you haven’t already. pic.twitter.com/NJYMg2VGzT
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.