Preşedintele SUA, Joe Biden, a confirmat că va candida la realegerea sa în 2024. Anunţul a fost făcut într-un videoclip de promovare a candidaturii, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Partidul Republican l-a calificat pe Joe Biden drept "desprins de realitate" dacă crede că merită să fie reales după ce a "generat criză după criză" în ultimii patru ani.

Într-un comunicat, preşedinta Comitetului Naţional Republican (RNC), Ronna McDaniel, spune că partidul său este unit în obiectivul de a-l învinge pe Joe Biden în 2024, iar cetăţenii americani "numără zilele până când îl vor putea trimite pe Biden la plimbare".

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

"Dacă alegătorii îl lasă pe Biden să "termine treaba", inflaţia va continua să crească vertiginos, rata criminalităţii va creşte, mai mult fentanil va traversa graniţele noastre deschise, copiii vor continua să fie lăsaţi în urmă, iar familiile americane o vor duce mai rău", spune Ronna McDaniel, preşedinta RNC.

UPDATE - La scurt timp după lansarea videoclipului campaniei lor pentru realegerea din 2024, Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris şi-au oficializat candidaturile depunând actele de campanie la Comisia Electorală Federală. Acesta este primul pas oficial în declararea candidaturii pentru funcţii alese în guvernul federal al SUA.

ŞTIREA INIŢIALĂ:

Campania lui Joe Biden pentru realegere a fost lansată oficial sub forma unui videoclip de trei minute care începe cu un singur cuvânt: Libertate.

În videoclip, vocea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA, Joe Biden, spune că dreptul la avort, apărarea democraţiei, dreptul la vot şi reţeaua de siguranţă socială vor fi printre cele mai importante teme de pe buletinul de vot în 2024.

El spune că alegătorii se vor confrunta cu alegerea de a lăsa generaţiei următoare "mai multă libertate sau mai puţină", "mai multe drepturi sau mai puţine".

"Fiecare generaţie de americani s-a confruntat cu un moment în care a trebuit să apere democraţia, să se ridice pentru libertăţile noastre personale şi să se ridice pentru dreptul nostru la vot şi pentru drepturile noastre civile. Acum este rândul nostru", spune el.

Revenind la mesajul său din campania din 2020, potrivit căruia americanii se aflau "într-o bătălie pentru sufletul" naţiunii lor, el prezintă sloganul său pentru 2024: "Să terminăm treaba!".

CE TRANSMITE VIDEOCLIPUL LUI BIDEN

Videoclipul de lansare a campaniei electorale începe cu imagini de la violenţele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, care au precedat instalarea lui Biden la Casa Albă, evenimente ce au zguduit America, fiind emblematice pentru mandatul conflictual pe care l-a avut Donald Trump.

Imagini ale celor mai provocatori republicani - de la fostul preşedinte Donald Trump la Marjorie Taylor Greene, o reprezentantă a statului Georgia în Congresul american şi o figură extremistă foarte controversată - apar pe ecran.

De asemenea, sunt amintite încercările republicanilor de a restricţiona accesul la avort, de a limita accesul la vot şi de a lua măsuri drastice împotriva comunităţii LGBT.

Joe Biden le spune alegătorilor că "bătălia pentru sufletul Americii" la care a făcut referire în timpul alegerilor din 2020 continuă să facă ravagii. "Nu este momentul să ne resemnăm", spune el.

Biden este deja cel mai în vârstă preşedinte al SUA din toate timpurile, iar ca atu al candidaturii sale din 2024 el vrea ca americanii să aprecieze experienţa sa politică, inclusiv în Congresul SUA.

CE SPUN AMERICANII DESPRE CANDIDATURA LUI BIDEN

Joe Biden este cel mai în vârstă preşedinte pe care l-a avut vreodată America. Dacă va câştiga realegerea, el va avea 86 de ani la sfârşitul celui de-al doilea mandat.

În cel mai recent sondaj, realizat de NBC News, 70% dintre persoanele întrebate nu doreau ca Biden să candideze din nou la preşedinţie.

Dintre cei care se declară democraţi, 51% nu voiau ca el să candideze la preşedinţie.

Motivul preponderent invocat de toţi aceşti oameni care nu doreau o nouă candidatură a lui Biden era legat de vârsta sa.

Alegerile federale din SUA au loc, de obicei, în ziua de marţi de după prima zi de luni din noiembrie. Asta înseamnă că alegătorii americani vor vota marţi, 5 noiembrie 2024.

CINE ÎL CONCUREAZĂ PE BIDEN ÎN TABĂRA DEMOCRATĂ

Cel puţin alţi doi  democraţi au anunţat oficial că vor candida împotriva lui Joe Biden pentru a fi desemnaţi candidat oficial al partidului la alegerile din 2024, dar este foarte puţin probabil ca aceşti concurenţi marginali să obţină suficient sprijin pentru a-l învinge pe Joe Biden în alegerile interne ale partidului.

Printre cei care candidează se numără şi teoreticianul conspiraţiei antivaccin, Robert Kennedy Jr, nepotul fostului preşedinte John F. Kennedy.

Marianne Williamson, autoare de cărţi motivaţionale, a declarat, de asemenea, că îl va provoca  pe Biden pentru a doua oară în bătălia electorală. Ea a renunţat la cursa prezidenţială din 2020 înainte de alegerile primare.

CITEȘTE ȘI Controversatul Robert Kennedy Jr, nepotul lui JFK, îşi anunţă candidatura la alegerile prezidenţiale americane din 2024

CINE CANDIDEAZĂ LA REPUBLICANI

Mai mulţi republicani şi-au anunţat deja intenţia de a candida la nominalizarea partidului lor pentru alegerile prezidenţiale din 2024. În fruntea listei se află fostul preşedinte Donald Trump, care a declarat în noiembrie anul trecut că va candida din nou pentru a "face America măreaţă şi glorioasă din nou".

Fostul preşedinte s-ar putea confrunta cu o concurenţă acerbă din partea guvernatorului Floridei, Ron DeSantis, care nu şi-a anunţat oficial candidatura, dar care este văzut de mulţi ca fiind cel mai probabil să se confrunte cu Trump.

Fostul vicepreşedinte Mike Pence este, de asemenea, văzut ca un concurent. El a declarat recent pentru CBS News că se va decide înainte de iunie dacă va candida sau nu.

Printre alte persoane care şi-au semnalat deja intenţia de a intra în cursă se numără Nikki Haley, fost ambasador al SUA la Naţiunile Unite, fostul guvernator - cu două mandate - al statului Arkansas Asa Hutchinson, Tim Scott, singurul republican de culoare care face parte din Senatul SUA, şi antreprenorul indiano-american din domeniul biotehnologiei Vivek Ramaswamy.

CINE FACE PARTE DIN ECHIPA DE CAMPANIE A LUI JOE BIDEN

La sfârşitul săptămânii trecute, presa americană a relatat că Joe Biden a ales-o pe Julie Chavez Rodriguez, consilierul său principal de la Casa Albă, ca director de campanie.

Marţi, într-un comunicat de presă care însoţeşte videoclipul de lansare a candidaturii, Biden a confirmat alegerea lui Rodriguez, o politiciană democrată experimentată, cu origini sud-americane, care a colaborat cu fostul preşedinte Barack Obama şi cu vicepreşedinta Kamala Harris, cea care în continuare va face echipă cu Joe Biden în încercarea de a obţine un nou mandat la Casa Albă.

Şi restul echipei de top a lui Biden pentru alegerile din 2024 a prins contur, scrie BBC.

Quentin Fulks, care a fost anterior director de campanie al senatorului din Georgia Raphael Warnock, într-o cursă foarte atent urmărită anul trecut, va fi adjunctul lui Rodriguez.

Co-preşedinţii naţionali ai campaniei - liderii iniţiali care vor fi cheia organizării pe teren şi a eforturilor de voluntariat - sunt unii dintre cei mai vizibili şi mai vechi susţinători ai lui Biden. Printre aceştia se numără Jim Clyburn, congresman din Carolina de Sud, a cărui susţinere este creditată pe scară largă ca fiind cea care l-a propulsat pe Biden spre nominalizare în 2020. De asemenea, sunt alături de Biden guvernatorul democrat al statului Michigan, Gretchen Whitmer; şi Chris Coons şi Lisa Blunt Rochester, congresmeni din statul natal al lui Biden, Delaware.

CE URMEAZĂ PENTRU BIDEN?

Campania electorală din 2024 va arăta destul de diferit pentru Joe Biden în comparaţie cu ultima sa campanie.

În calitate de candidat în funcţie, el va trebui să găsească un echilibru între munca sa de conducere a ţării şi eforturile de a influenţa alegătorii în favoarea sa. Probabil că va evidenţia realizările sale din ultimii doi ani, inclusiv legile majore în domeniul infrastructurii şi al climei, ca dovadă că este pregătit pentru această sarcină, comentează BBC.

Traseul va arăta net diferit pentru Biden de data aceasta şi dintr-un alt motiv: preşedintele şi-a făcut o mare parte din campania sa pentru alegerile din 2020 practic din casa sa din Delaware, din cauza pandemiei de Covid-19. De data aceasta, se va întoarce la evenimente mari şi la opriri de campanie în toată ţara, pentru a da mâna cu alegătorii.

Biden a invitat deja principalii donatori şi colectori de fonduri democraţi să se întâlnească cu el la sfârşitul acestei săptămâni la Washington.

CITEȘTE ȘI DOCUMENTAR - Date-cheie în alegerile americane

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.