Preşedintele ales Donald Trump ar fi fost condamnat pentru încercarea ilegală de a anula rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020, dacă nu ar fi fost ales la scrutinul prezidenţial din noiembrie 2024, arată raportul Departamentului de Justiţie, care a fost pus la dispoziţia Congresului, relatează BBC.
„Probele admisibile au fost suficiente pentru a obţine şi susţine o condamnare într-un proces”, se arată în raportul întocmit de procurorul special Jack Smith, care săptămâna trecută a demisionat din Departamentul de Justiţie.
Documentul de 137 de pagini a fost trimis Congresului după ce judecătoarea Aileen Cannon a permis publicarea primei din cele două părţi ale raportului lui Smith - cea privind cazul de interferenţă electorală.
Ea a ordonat o audiere separată în cursul acestei săptămâni cu privire la publicarea părţii raportului care se referă la acuzaţiile potrivit cărora Trump a păstrat ilegal documente guvernamentale clasificate.
Jack Smith a fost numit în 2022 procuror special care să se ocupe de investigaţiile Departamentului de Justiţie al SUA cu privire la cele două dosare federale deschise pe numele lui Trump. Procurorii speciali sunt aleşi de Departamentul de Justiţie în cazurile în care există un potenţial conflict de interese.
Trump a fost acuzat că a păstrat ilegal documente clasificate şi, în unele cazuri, le-a depozitat în camere de la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. În cazul interferenţei electorale, el a fost acuzat că a complotat pentru a anula rezultatul alegerilor din 2020.
Ambele cazuri s-au soldat cu acuzaţii penale împotriva lui Trump, care a pledat nevinovat şi a încercat să demonteze cazurile ca fiind motivate politic.
Procurorul special Jack Smith a închis dosarele după alegerea lui Trump în noiembrie, în conformitate cu reglementările Departamentului de Justiţie care interzic urmărirea penală a unui preşedinte în exerciţiu.
CITEȘTE ȘI Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales „Punctul de vedere al Departamentului (de justiţie) conform căruia Constituţia interzice continuarea punerii sub acuzare şi a urmăririi penale a unui preşedinte este categoric şi nu se bazează pe gravitatea infracţiunilor imputate, pe soliditatea dovezilor guvernului sau pe meritele urmăririi penale, pe care Biroul le susţine pe deplin” - afirmă Jack Smith în partea de raport care a fost publicată.
După ce raportul său a fost depus la instanţă, a existat un du-te-vino juridic cu privire la materialele legate de aceste cazuri.
Săptămâna trecută, judecătoarea Cannon a oprit temporar publicarea întregului raport Smith, din cauza temerilor că acesta ar putea afecta cazurile a doi asociaţi ai lui Trump acuzaţi împreună cu el în cazul documentelor clasificate. Walt Nauta, consilierul personal al lui Trump, şi Carlos De Oliveira, administratorul proprietăţii de la Mar-a-Lago , sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Trump să ascundă documentele. Spre deosebire de Trump, cazurile lor sunt încă pe rol - iar avocaţii lor au susţinut că publicarea raportului lui Smith ar putea influenţa un viitor juriu şi proces.
CE CONŢINE RAPORTUL LUI JACK SMITH ŞI CE REACŢIE A AVUT DONALD TRUMP
Procurorul special american Jack Smith a ajuns la concluzia că Donald Trump s-a angajat într-un „efort criminal fără precedent” pentru a se menţine la putere după ce a pierdut alegerile din 2020, potrivit raportului publicat marţi.
Documentul detaliază decizia lui Smith de a formula patru capete de acuzare împotriva lui Trump, acuzându-l că a complotat pentru a obstrucţiona colectarea şi certificarea voturilor în urma înfrângerii sale din 2020 în faţa preşedintelui democrat Joe Biden. Acesta conchide că dovezile ar fi fost suficiente pentru a-l condamna pe Trump într-un proces, însă revenirea sa iminentă ca preşedinte, la 20 ianuarie, face acest lucru imposibil, relatează Reuters.
Smith, care a fost criticat neîncetat de Trump, şi-a apărat de asemenea în raport ancheta şi procurorii care au lucrat la ea. „Afirmaţia domnului Trump potrivit căreia deciziile mele în calitate de procuror au fost influenţate sau dirijate de administraţia Biden sau de alţi actori politici este, într-un cuvânt, ridicolă”, a scris Smith într-o scrisoare care însoţeşte raportul său.
Multe dintre dovezile citate în raport au fost făcute publice anterior.
După publicarea raportului, Trump, într-o postare pe platforma sa Social Truth, l-a numit pe Smith un „procuror cu creierul tăiat, care nu a reuşit să îşi aducă în faţa justiţiei cazul înainte de alegeri”. Trump a spus în mod regulat despre Smith ca este „deranjat”(mintal) şi s-a prezentat ca o victimă politică.
Trump şi cei doi foşti coacuzaţi ai săi în cazul documentelor clasificate au încercat să blocheze publicarea raportului, cu câteva zile înainte ca Trump să revină în funcţie, la 20 ianuarie. Instanţele au respins cererile lor de a împiedica publicarea acestuia în totalitate.
Judecătoarea districtuală americană Aileen Cannon, care a prezidat cazul documentelor, a ordonat deocamdată Departamentului Justiţiei să oprească planurile de a permite anumitor membri de rang înalt ai Congresului să examineze în privat secţiunea de documente a raportului.
Procurorii au oferit o viziune detaliată a cazului lor împotriva lui Trump în documentele depuse anterior în instanţă. În 2022, o comisie a Congresului a publicat propriul său raport de 700 de pagini privind acţiunile lui Trump după alegerile din 2020.
Ambele anchete au concluzionat că Trump a răspândit afirmaţii false privind frauda electorală generalizată în urma alegerilor din 2020 şi a exercitat presiuni asupra unor înalţi funcţionari de stat pentru a nu certifica votul, iar, în cele din urmă, a încercat, de asemenea, să utilizeze grupuri frauduloase de electori care să voteze pentru Trump în state câştigate de fapt de Biden, în încercarea de a împiedica Congresul să certifice victoria lui Biden. Efortul a culminat cu atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului SUA, când o mulţime de susţinători ai lui Trump a intrat cu forţa în Congres într-o încercare eşuată de a-i opri pe congresmeni să certifice votul.
Cazul lui Smith s-a confruntat cu obstacole juridice chiar înainte de victoria lui Trump în alegeri. Acesta a fost suspendat timp de luni de zile, în timp ce Trump îşi susţinea afirmaţia că nu poate fi urmărit penal pentru acţiuni oficiale întreprinse în calitate de preşedinte. Majoritatea conservatoare a Curţii Supreme i-a dat dreptate în mare parte, acordând foştilor preşedinţi imunitate largă împotriva urmăririi penale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.