Preşedintele american Joe Biden l-a numit, marţi, pe preşedintele chinez Xi Jinping un dictator şi a afirmat că acesta a fost foarte jenat atunci când un balon chinezesc a fost deturnat de la cursul său deasupra Statelor Unite la începutul acestui an, transmite Reuters.
Biden a făcut aceste remarci la o zi după ce secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit cu Xi în cadrul unei călătorii în China care a avut ca scop reducerea tensiunilor dintre cele două ţări.
"Motivul pentru care Xi Jinping s-a supărat foarte tare în ceea ce priveşte momentul în care am doborât acel balon cu două vagoane cu cutii pline de echipament de spionaj în el a fost că nu ştia că se afla acolo", a declarat Biden, la o strângere de fonduri în California.
"Asta este o mare ruşine pentru dictatori. Când nu a ştiut ce s-a întâmplat", a adăugat Biden.
Un presupus balon spion chinezesc a survolat spaţiul aerian al SUA în februarie. Acest incident şi schimburile de vizite ale oficialilor americani şi taiwanezi au amplificat recent tensiunile dintre SUA şi China.
Biden a mai afirmat că China "are dificultăţi economice reale".
Economia Chinei s-a poticnit în luna mai, producţia industrială şi creşterea vânzărilor cu amănuntul ratând previziunile, ceea ce a sporit aşteptările că Beijingul va trebui să facă mai mult pentru a susţine o redresare şubredă după pandemie.
Banca Mondială a prognozat la începutul acestei luni o creştere economică a SUA pentru 2023 de 1,1%, mai mult decât dublu faţă de prognoza de 0,5% din ianuarie, în timp ce creşterea economică a Chinei ar trebui să urce la 5,6%, faţă de o prognoză de 4,3% în ianuarie.
Blinken şi Xi au convenit, luni, în cadrul întâlnirii lor, să stabilizeze rivalitatea intensă dintre Washington şi Beijing, astfel încât aceasta să nu derapeze spre conflict, dar nu au reuşit să producă niciun progres în timpul unei vizite rare în China a secretarului de stat.
Ei au convenit să continue angajamentul diplomatic cu mai multe vizite ale oficialilor americani în următoarele săptămâni şi luni.
Biden a declarat, luni, că, în opinia sa, relaţiile dintre cele două ţări se află pe calea cea bună şi a indicat că s-au înregistrat progrese în timpul călătoriei lui Blinken.
Marţi, Biden a declarat că Xi a fost preocupat de aşa-numitul grup strategic de securitate Quad, care include Japonia, Australia, India şi Statele Unite.
Preşedintele american a declarat că i-a spus anterior lui Xi că SUA nu încearcă să încercuiască China cu Quad.
"M-a sunat şi mi-a spus să nu fac asta pentru că îl punea într-o situaţie dificilă", a spus Biden.
La sfârşitul acestei săptămâni, Biden se va întâlni cu premierul indian Narendra Modi şi se aşteaptă ca China să fie un subiect de discuţie între cei doi lideri.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.