Preşedintele SUA Joe Biden s-a declarat convins vineri că preşedintele rus Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina, relatează CNN. Biden a precizat, însă, că Rusia încă poate alege calea diplomaţiei.
”În acest moment, sunt convins că a luat decizia. Avem motive să credem asta”, a declarat Biden la Casa Albă, întrebat dacă are indicii că preşedintele Vladimir Putin a decis să invadeze Ucraina.
Dezinformarea Rusiei urmăreşte că creeze o falsă justificare pentru o asemenea mişcare din partea lui Putin, a declarat Biden, acuzând Rusia de încălcări ale acordului de încetare a focului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
După discuţii ”vitale” care au avut loc vineri, cu membrii Congresului şi cu liderii europeni, Biden a afirmat că ”mesajul copleşitor din ambele apeluri a fost unul de determinare, unitate şi hotărâre”, dar, în cele din urmă, el crede că o invazie este iminentă.
Biden a adăugat că oficialii americani cred că Rusia va viza capitala Ucrainei, Kiev.
Preşedintele american a subliniat, însă, că diplomaţia este în continuare posibilă, atât timp cât nu se produce invazia.
De asemenea, potrivit CNN, preşedintele SUA a avertizat cu privire la ”sancţiuni severe” împotriva Rusiei în cazul în care va avea loc o invazie.
"Concluzia este aceasta. Statele Unite, aliaţii şi partenerii noştri vor sprijini poporul ucrainean. Vom trage Rusia la răspundere pentru acţiunile sale. Occidentul este unit şi hotărât. Suntem gata să impunem sancţiuni severe Rusiei dacă se va produce invazia”, a mai declarat preşedintele american.
Biden a menţionat că secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi ministrul rus de externe Serghei Lavrov urmează să se întâlnească pe 24 februarie în Europa.
”Dacă Rusia ia măsuri militare înainte de această dată, va fi clar că a închis uşa diplomaţiei”, a avertizat Biden.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.