Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a anunţat joi noile sancţiuni impuse Rusiei, după ceea ce deja a numit „atacul neprovocat şi nejustificat asupra Ucrainei”, printre sancţiuni aflându-se blocarea altor patru bănci mari ruseşti şi adăugarea de nume pe lista persoanelor pentru care sunt impuse sancţiuni .

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Sancţiunile anunţate joi de preşedintele american Joe Biden împotriva Rusiei
CITEȘTE ȘI Joe Biden nu a dat un răspuns exact când a fost întrebat de ce nu îl sancţionează direct pe Putin, dar a precizat că viitoare sancţiuni „sunt în discuţie”
CITEȘTE ȘI Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden: Nu intenţionez să discut cu Putin

Joe Biden a anunţat ”limitarea capacităţii Rusiei de a face afaceri în dolari, euro, lire sterline şi yeni pentru a fi inclusă în economia globală”, întreruperea capacităţii de a finanţa şi de a creşte armata rusă, deteriorarea  capacităţii de a concura în economia high-tech a secolului 21.

SUA au sancţionat băncile ruseşti care deţin, în total, aproximativ 1 trilion de dolari în active.
”Azi îngheţăm activele a încă 4 bănci ruseşti”, ”adăugăm noi nume de oligarhi ruşi pe lista sancţiunilor”, a anunţat preşedintele SUA.
Conform lui Biden, companiile ruse de stat nu vor mai putea să se împrumute pe pieţe globale.
El a anunţat sancţiunile după mai multe critici la adresa agresiunii ruse în Ucraina.
„Noi reglementări şi sancţiuni puternice vor maximiza impactul asupra Rusiei şi vor minimiza impactul asupra SUA şi a aliaţilor”
„Forţele NATO nu vor lupta în Ucraina.”
Joe Biden a început prin a spune că armata rusă a declanşat un atac brutal asupra Ucrainei fără ca Rusia să fi fost provocată anterior. 
„Atacul Rusiei reprezintă un atac premeditat care a fost planificat de luni de zile”
„Vladimir Putin a poziţionat 175.000 militari şi echipament militar la graniţele Ucrainei şi a adus provizii de sânge şi a construit spitale de campanie. Acest lucru spune tot ce trebuie să ştiţi despre intenţiile lui”, a specificat Biden.
„Putin a respins toate încercările de dialog pe care Occidentul le-a oferit pentru a evita suferinţa şi conflictul”,a continuat preşedintele american.
„Se întâmplă exact cum am prezis. Am văzut un teatru politic la Moscova. Rusia este agresorul. Putin a ales acest război. Acum, va suporta consecinţele”, a afirmat preşedintele SUA, remarcând că ”în câteva momente au început să cadă rachete peste oraşele din Ucraina, iar apoi au fost aduse tancuri”
„Am fost întotdeauna transparenţi, am oferit dovezi pentru a nu crea confuzie”, a precizat Biden.
„Eforturile guvernului rus de a începe războiul au inclus atacuri cibernetice şi bombardamente asupra poziţiilor ucrainene şi separatiste din estul Ucrainei”, a precizat liderul de la Casa Albă, adăugând că „Rusia a organizat operaţiuni cu steag fals care au dus la o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”.
„Forţele noastre nu merg în Europa pentru a lupta în Ucraina, ci pentru a-şi apăra aliaţii NATO şi a-i asigura pe aliaţii din est”, a subliniat el.
 „Statele Unite vor apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea americană”, a afirmat Biden.
Biden consideră că NATO este mai unită decât oricând şi că nu există „îndoială” că SUA şi alte ţări NATO îşi vor îndeplini angajamentele din tratat.
Mii de forţe terestre şi alte forţe americane au fost desfăşurate în ţările NATO din estul Europei care se simt ameninţate de Rusia, inclusiv Letonia, Estonia şi Lituania din Marea Baltică, precum şi Polonia şi România, a amintit Joe Biden.
Preşedintele Biden a spus că, pe măsură ce SUA răspund la atacul rusesc asupra Ucrainei, el va încerca „să limiteze efectele pe care le simte poporul american la pompa de benzină”.
„Pe măsură ce răspundem, administraţia mea foloseşte... fiecare instrument pe care îl are la dispoziţie pentru a proteja familiile şi întreprinderile americane de creşterea preţurilor la combustibil. Luăm măsuri active pentru a reduce costurile, iar companiile nu ar trebui să  profite de acest moment pentru a-şi majora preţurile”, a spus el.
"Ştiu că acest lucru estedificil şi că americanii suferă deja. Voi face tot ce îmi stă în putere pentru a limita durerea pe care o simte poporul american cu privire la preţurile combustibilului. Acest lucru este esenţial pentru mine. Dar această agresiune nu poate rămâne fără răspuns. Altfel , consecinţele pentru America ar fi mult mai grave. America rezistă bătăuşilor. Noi susţinem libertatea. Iată, cine suntem", a declarat preşedintele SUA.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.