Unul dintre comandanţii de la baza Incirlik, generalul Bekir Ercan, şeful diviziei de tancuri, a fost arestat în urma tentativei de lovitură de stat din Turcia, relatează cotidianul Hurryiet.
Între timp, informaţiile privind funcţionarea bazei, unde se află unităţi NATO şi SUA, sunt contradictorii.
Baza a fost închisă, la fel ca şi spaţiul aerian din jurul său. “Autorităţile locale interzic deplasările către şi dinspre baza aeriană Incirlik. Alimentarea cu energie electrică a fost, de asemenea, întreruptă”, a anunţat Consulatul american de la Adana. “Vă rugăm să evitaţi baza aeriană până la reluarea operaţiunilor normale”, se adaugă în comunicat.
Pe de altă parte, un oficial american a anunţat ulterior că baza a fost redeschisă după câteva ore. Informaţia nu a fost confirmată, însă, de autorităţi.
Forţele SUA folosesc baza aeriană Incirlik pentru a lansa raiduri împotriva organizaţiei teroriste Statul Islamic. În bază se află 90 de arme nucleare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...