Unul dintre cei mai căutaţi lideri de cartel din Mexic, Jose “El Marro” Yepez, şeful cartelului Santa Rosa de Lima, a ameninţat guvernul şi pe inamicii săi, prin intermediul unor mesaje video extrem de neobişnuite, inclusiv unul în care poate fi văzut cum îşi reţine lacrimile după arestarea mamei sale, pe parcursul weekendului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Yepez a fost ca un ghimpe în coastă pentru guvernul preşedintelui Andres Lopez Obrador din cauza furturilor de petrol ale bandei sale de la compania petrolieră de stat Pemex.

Într-unul dintre video-urile distribuite masiv pe reţelele de socializare, Yepez poate fi văzut cum se dezlănţuie împotriva guvernului, după ce mama sa ar fi fost arestată într-o operaţiune de securitate de amploare, în oraşul Celeya, aflat în cel mai sângeros stat din Mexic, Guanajuato.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Voi fi ca o piatră în pantof pentru voi. Voi exploda, o să vedeţi”, a afirmat Yepez, îmbrăcat în blugi şi purtând o puşcă pe umăr.

Forţele de securitate mexicane au anunţat duminică arestarea unor membri ai unui grup de crimă organizată, într-un raid în Celeya, unde au găsit un kilogram dintr-o substanţă care părea a fi metamfetamină şi 2 milioane de pesos (88.000 dolari).

”Între persoanele reţinute se află Maria “N”, Juana “N” şi Rosalba “N”, care ar fi operatori financiari ai organizaţiei criminale”, au anunţat agenţiile de securitate mexicane, într-un comunicat comun, fără să se refere la cartelul Santa Rosa sau la liderul acestuia.

Publicaţia El Universal a relatat că mama, sora şi iubita lui Yepez au fost arestate.

Yepez a afirmat că se teme că autorităţile vor înscena că mama sa este în conducerea cartelului.

”În numele mamei şi poporului meu...nu mi-e frică de voi”, a spus acesta.

Yepez a mai afirmat că ar putea forma o coaliţie cu cartelul Sinaloa sau cu alt grup criminal din nordul ţării pentru a lupta cu cartelul rival Jalisco New Generation, care s-a aflat într-o campanie sângeroasă de extindere, pentru a prelua teritorii de la rivali, la nivelul ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.