”Jandarmul” sanitar belgian a anunţat joi că a fost însărcinat de către Comisia Euroepană (CE) să inspecteze o instalaţie care produce o parte a vaccinurilor împotriva covid-19 ale AstraZeneca/Oxford, după ce laboratorul britanic a anunţat întârzieri în livrări, din cauza unei ”scăderi a randamentului” industrial, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Agenţia Federală belgiană a Medicamentului şi Produselor din domeniul Sănătăţii (AFMPS) urmează ”să organizeze o inspecţie a fluxului producţiei” la instalaţia Hénogen/Novasep de la Seneffe, în sudul Belgiei, la cererea Executivului european”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a organizaţiei.

”Cum sunt implicate mai multe locuri de producţie, mai mulţi inspectori/autorităţi competente vor realiza împreună acest exerciţiu”, în cadrul unei colaborări ”obişnuite” în privinţa ”lanţurilor de producţie (...) repartizate în mai multe ţări”, a anunţat purtătoarea de cuvânt, fără să facă alte precizări.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Instalaţia de la Seneffe este administrată de către societatea de servicii în industria farmaceutică Novasep, partenerul gigantului suedezo-britanic AstraZeneca în producţia unui vaccin împotriva covid-19.

AstraZeneca, care anunţa săptămâna trecută o ”scădere a randamentului” la o instalaţie europeană, a transmis UE că poate livra doar ”un sfert” dintre dozele promise iniţial Uniunii în primul trimestru, potrivit unei oficiale europene.

Bruxellesul, care a precomandat până la 400 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19 AstraZeneca/Oxford, nu este convins de aceste justificări, pe care le consideră ”nesatisfăcătoare”.

”Potrivit contractului încheiat de UE, AstraZeneca ar trebui să recurgă la patru instalaţii pentru a-şi asigura producţia - două în UE, dintre care una în Belgia, şi două în Regatul Unit”, declara miercuri oficiala citată.

Cum alte instalaţii din cadrul grupului - care se presupune că pot produce de asemeena doze detinate UE - nu sunt afectate, o problemă industrială în Belgia ar trebui să fie compensată în altă parte, sublinia această sursă, apreciind că ”explicaţiile (grupului) nu au consistenţă”.

UE cere AstraZeneca să recurgă la instalaţiile sale britanice, aşa cum se prevede în contractul semnat în august 2020, pentru a onora comenzile Celor 27.

Autorităţile europene au anunţat că contractul cu AstraZeneca - care nu a fost făcut public - cuprinde clauze de audit în instalaţiile de producţie.

Însă o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a refuzat miercuri să comenteze cu privire la solicitarea inspecţiei în Belgia.

AFMPS a efectuat deja o vizită la instalaţia care aparţine Novasep - în ianuarie -, în cadrul unei duble inspecţii de rutină şi de autorizare, în vederea unei lărgiri a capacităţii, însă ”fără o legătură cu Comisia Euroeană”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.