Ungaria va instala un sistem de apărare aeriană în partea de nord-est a ţării, deoarece ameninţarea unei escaladări în războiul dintre Ucraina şi Rusia este „mai mare ca niciodată”, a declarat ministrul apărării Kristof Szalay-Bobrovniczky, în urma unei şedinţe a Consiliului Apărării convocate de premierul Viktor Orban, relatează Reuters.
„Încă avem încredere că va fi pace cât mai curând posibil, prin diplomaţie în locul unei soluţii militare”, a declarat ministrul Kristof Szalay-Bobrovniczky într-un videoclip postat pe Facebook miercuri seara. „Cu toate acestea, pentru a ne pregăti pentru toate posibilităţile, am ordonat instalarea în nord-est a sistemelor de control aerian şi de apărare aeriană recent achiziţionate şi a capacităţilor construite pe baza acestora”, a anunţat el după o reuniune a Consiliului de Apărare care a fost convocată de premierul Viktor Orban pentru a discuta despre evoluţiile din Ucraina.
„Ameninţarea escaladării războiului Ucraina-Rusia este mai mare ca niciodată”, a conchis Szalay-Bobrovniczky.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ministrul nu a precizat ce părţi ale sistemului de apărare aeriană al Ungariei vor fi instalate în nord-est.
Armata Ungariei, aflată în prezent într-un program de modernizare, a cumpărat anul trecut sistemele franceze de apărare antiaeriană Mistral, alături de alte patru ţări din UE.
În 2020, Ungaria a convenit să cumpere sisteme de apărare aeriană NASAMS de la Kongsberg din Norvegia şi de la producătorul american de armament Raytheon Technologies.
Ministrul a declarat că unele unităţi ale armatei ungare sunt, de asemenea, în stare de alertă maximă.
Liderul rus Vladimir Putin a oficializat marţi noua doctrină nucleară a ţării, extinzând posibilitatea de a recurge la un atac nuclear inclusiv ca răspuns la atacuri convenţionale, după ce Statele Unite au permis Ucrainei să tragă pe teritoriul Rusiei cu rachete americane cu rază lungă de acţiune. Ucraina a folosit marţi pentru prima dată rachete americane ATACMS, a declarat Moscova, un atac considerat de Rusia drept o escaladare majoră, iar miercuri a continuat atacurile cu rachete britanice Storm Shadow.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.