Statele Unite şi alte câteva ţări, între care România, se fac vinovate de încălcări ale drepturilor omului împotriva unui bărbat saudit deţinut în închisoarea Guantanamo şi acuzat de organizarea atentatului cu bombă asupra navei americane USS Cole, soldat cu 17 morţi, potrivit unui raport al ONU citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Grupul de lucru al Naţiunilor Unite pentru cazurile de detenţie arbitrară a declarat că Abd al Rahim al-Nashiri a fost deţinut în mod arbitrar timp de peste 20 de ani şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea sa fizică şi mintală.

Abd al Rahim al-Nashiri ar putea fi condamnat la pedeapsa cu moartea, dacă va fi găsit vinovat pentru presupusul său rol în atacul din 2001.

Statele Unite l-au acuzat pe Nashiri că a organizat atacul asupra USS Cole, comis de doi kamikaze aflaţi într-o mică ambarcaţiune în timp ce nava de război americană era ancorată în portul yemenit Aden. Şaptesprezece marinari au fost ucişi şi zeci de răniţi.

Gruparea militantă islamistă al-Qaida a revendicat atentatul, care a avut loc cu 11 luni înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite.

Al-Nashiri este deţinut la Guantanamo din 2006. Grupul de lucru al ONU consideră că acesta a fost discriminat pe baza naţionalităţii sale şi a convingerilor sale religioase ca musulman şi susţine că a fost privat de garanţia unui proces echitabil. Sylvain Savolainen, avocat al lui Nashiri stabilit la Geneva, a declarat că rezultatul este important şi că va continua să lupte "pentru a pune capăt  nedreptăţii pe care a suferit-o şi încă o suferă".

Documentul ONU se concentrează asupra detenţiei de la Guantanamo, dar face referire şi la alte şapte ţări - Afganistan, Lituania, Maroc, Polonia, România, Thailanda, Emiratele Arabe Unite - care l-ar fi transferat sau reţinut pe Nashiri între 2002-2006. Uneori, el a fost deţinut în "situri negre" (închisori secrete) ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), potrivit unui raport al Congresului american. De asemenea, a fost supus unor tehnici de interogare pe care criticii le numesc tortură.

Documentul ONU a precizat că acuzaţiile de tortură "rămân de necontestat".

Afganistanul, Emiratele Arabe Unite şi Thailanda nu au răspuns organismului ONU. Răspunsul Lituaniei a fost întârziat şi a fost limitat. Polonia a declarat că a acordat deja "satisfacţie echitabilă" solicitantului, plătindu-i despăgubiri, după o hotărâre a justiţiei din 2014. România a contestat acuzaţiile şi a făcut referire la o decizie anterioară, iar Marocul a respins acuzaţiile, spunând că Nashiri nu a fost niciodată înregistrat în această ţară.

Deciziile grupului ONU au greutate politică, dar nu sunt obligatorii, precizează Reuters.

Închisoarea Guantanamo a fost înfiinţată în 2002 de preşedintele american de atunci, George W. Bush, pentru a găzdui suspecţi militanţi străini în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001. Preşedintele Joe Biden a declarat că vrea să închidă închidă închisoarea, dar nu a prezentat un plan în acest sens.

Washingtonul nu a reacţionat la raportul organismului ONU. Departamentul american al Apărării, care administrează închisoarea de la baza navală americană din Golful Guantanamo din Cuba, nu a răspuns la o solicitare de comentarii, menţionează Reuters.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.