Un nou reactor operaţional în Coreea de Nord pare că a devenit operaţional, potrivit Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA), în contextul în care Phenianul îşi intensifică ameninţările de a recurge la arma nucleară împotriva Statelor Unite şi aliaţilor acestora, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În complexul de la Yongbyon, situat la aproximativ 100 de kilometri nord de Phenian, se află primul reactor nuclear nord-coreean, cu o capacitate de cinci megawaţi.

Începând de la mijlocul lui octombrie, s-a observat ”un debit puternic de apă” provenind de la sistemul de răcire a unui reactor cu apă uşoară (LWR), anunţă într-un comunicat directorul AIEA Rafael Grossi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Observaţii mai recente aratpă că apa eliberată este caldă, ceea ce confirmă o punere în serviciu” a unui reactor, relevă el.

Un astfel de proces necesită timp, iar în lipsa unui acces la instalaţie, AIEA nu poate să confirme cu precizie starea de funcţionare a reactorului, precizează Rafael Grossi.

”La fel ca orice reactor nuclear, un LWR poate să producă plutoniu cu combustibilul iradiat al acestuia, care poate fi separat la retratare, deci este o sursă de îngrijorare”, avertizează directorul AIEA.

”MATERIAL NUCLEAR MILITAR”

AIEA - ai cărei inspectori au fost expulzaţi din Coreea de Nord, în 2009 - este nevoită să se mulţumească să monitorizeze evoluţiile nucleare din Nord cu ajutorul unor imagini satelitare.

Coreea de Nord a efectuat primul test nuclear în 2006.

Cel de aş şaselea test nuclear, realizat în 2017 - şi ultimul până în prezent -, a fost cel mai puternic.

Observatori sunt tot mai îngrijoraţi de luni de zile cu privire la o posibilă pregătire a unui nou test nuclear nord-coreean.

Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat în acest an la o creşterea a producţiei ”materialului nuclear militar”, cu scopul de a creşte ”în mod exponenţial” producţia de armament atomic.

Coreea de Nord nu va ezita să răspundă cu arma atomică, în cazul în care ete doar ”provvocată” cu armament nuclear, a ameninţat Kim Jong un săptămâna aceasta.

Luni, regimul Kim a efectuat un test al celei mai puternice rachete balistice intercontinentale (ICBM) din arsenalul său - Hwasong-18 -, care pare capabilă să atingă întregul teritoriu american.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.