Un judecător de la Curtea Supremă venezueleană - Tribunalul Suprem al Justiţiei (TSJ) - Christian Zerpa, a anunţat la Miami că a fugit în Statele Unite în semn de protest faţă de al doilea mandat la preşedinţia Venezuelei al lui Nicolas Maduro, care începe joi, relatează Reuters.
Nicolas Maduro a fost reales în mai, în urma unor alegeri prezidenţiale pe care marile partide din opoziţie le-au boicotat şi pe care numeroase ţări, urmând exemplul Statelor Unite, le consideră ”trucate”.
”Am decis să părăsesc Venezuela pentru a dezavua Guvernul lu Nicolas Maduro. Eu consider că (Maduro) nu merită să aibă a doua şansă, pentru că alegerile pe care aşa-zis le-ar fi câştigat nu au fost nici libere, nici concurenţiale”, a declarat Christian Zerpa pentru postul EVTV, difuzat prin cablu şi Internet.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Într-un comunicat, TSJ a confrmat că Zerpa a fugit şi l-a prezentat drept un fost judecător.
Cea mai înaltă jurisdicţie venezueleană a anunţat că a deschis la 23 noiembrie o anchetă cu privire la Zerpa, privind acuzaţii de ”hărţuire sexuală, acte obscene şi violenţă psihologică” vizând angajate TSJ şi că acesta a fost concediat.
Zerpa a fost mulţi ani un aliat preţios al lui Maduro la TSJ şi a prezent în 2016 o justificare legală a hotărârii Guvernului Maduro de a retrage Congresului majoritatea prerogativelor acestuia, după ce opoziţia a obţinut majoritatea în Legislativ.
Magistratul a declarat că nu a criticat realegerea lui Maduro, pentru ca să poată să se pregătească să părăsească Venezuela în securitate împreună cu familia sa.
”UZURPATOR”
Noul preşedinte al Parlamentului venezuelean, în care opozaiţia deţine majoritatea, a apreciat sâmbătă că Nicolas Maduro ”va uzurpa preşedinţia” joi, când va depune jurământul în vederea începerii celui de-al doilea mandat la conducerea ţării.
Ales sâmbătă preşedinte al Adunării Naţionale, Juan Guaido, un deputat din cadrul Partidului Voinţa Populară (radical), a subliniat că va lupta împotriva ”dictaturii” şi va încerca să obţină organizarea unor alegeri echitabile.
”Maduro va uzurpa preşedinţia Republicii începând de la 10 ianuarie”, a declarat Guaido în primul său discurs în calitate de preşedinte al Congresului.
”Această Adunare Naţională, în calitate de singura putere legitimă aleasă de venezueleni, îşi asumă reprezentarea poporului”, a subliniat el.
MADURO CRITICĂ PARLAMENTUL
Nicolas Maduro a acuzat duminică Parlamentul că uzurpă ”suveranitatea populară”, la o zi după ce acesta i-a catalogat noul mandat ca ilegitim, relatează AFP.
”Aceasta este o Adunare Naţională total inutilă (...), care încearcă o dată în plus să pună în scenă destituirea preşedintelui legitim, uzurpând suveranitatea populară”, a declarat Maduro.
El a făcut această declaraţie înainte să participe la un meci de baseball cu miniştrii săi şi înaltul comandament militar - principalul său susţinător - pe un stadion aparţinând Forţelor armate, la Caracas. Această întâlnire sportivă a fost difuzată de televiziunea guvernamentală.
Juan Guaido a reafirmat sâmbătă, într-un vot simbolic, ”caracterul irlagitim al noului mandat al preşedintelui”. După ce s-a angajat să ”creeze condiţiile necesare unui Guvern de tranziţie şi convocarea unor alegeri libere”, el a îndemnat forţele armate să susţină aceste eforturi, în vederea ”restaurării democraţiei” în Venezuela.
”Guaido este o marionetă, un agent al gringos”, i-a răspuns duminică liderul socialist, reales la 20 mai într-un nou mandat de şase ani în urma unor alegeri contestate.
Mai multe ţări nu-i recunosc al doilea mandat.
Grupul ţărilor de la Loma, cu excepţia Mexicului, au anunţat vineri, cu susţinerea Statelor Unite - care nu fac parte din grup - că nu vor recunoaşte al doilea mandat al preşedintelui venezuelean care urmează să înceapă la 10 ianuarie.
”Revoluţia bolivariană a ajuns la putere în mod democratic în urmă cu 20 de ani şi a fost ratificată cu 23 de victorii electorale. Legitimitatea ne-a fost dată de popor prin votul său. Cei care caută să ne anihileze voinţa, nu vă amăgiţi”, a scris Maduro pe Twitter.
La rândul său, Ministerul venezuelean de Externe ia acuzat duminică, într-un comunicat, pe ”purtătorii de cuvânt al lui Donald Trump” că au declanşat ”acte ostile” faţă de preşedinte susţinând Parlamentul.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Robert Palladino, şi-a exprimat sâmbătă ”susţinerea faţă de Adunarea Naţională”, pe care a prezentat-o drept ”singura instituţie legitimă” în Venezuela.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...