Un elicopter la bordul căruia se afla preşedintele columbian Ivan Duque a fost ţinta unor tiruri, în apropiere de frontiera cu Venezuela, a anunţat şeful statului columbian, care denunţă un ”atentat laş”, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atacul a avut loc în departamentul Norte de Santander, o regiune situată în nord-estul Columbiei devastată de violenţe între grupări armate şi un trafic de droguri.

”Este un atentat laş. Se văd găuri de gloanţe în aeronava prezidenţială”, a denunţat într-un comunicat oficial Duque, care apreciază că serviciul său de securitate şi soliditatea elicopterului au reuşit să împiedice să se întâmple ”ceva mortal”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Imagini difuzate de preşedinţie arată mai multe urme de gloanţe în coada şi în rotorul principal al elicopterului.

”Nu suntem intimidaţi prin acte de violenţă şi nici prin acte de terorism. Statul nostru este puternic, iar Columbia este destul de puternică să înfrunte acest tip de amenunţare”, adaugă preşedintele conservator.

Guvernul Statelor Unite a condamnat ”energic atacul laş asupra elicopterului”, iar Delegaţia Uniunii Europene (UE) în Columbia a ”respins frontal şi complet” acest act.

Este vorba despre primul atentat vizând un şef de stat columbian de la atentatul comis de gherila Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) în februarie 2003 care l-a vizat pe Alvaro Uribe, mentorul politic al lui Ivan Duque.

O bombă puternică a explodat atunic într-o casă, în apripiere de aeroportul din Neiva (sud-vest), cu puţin timp înainte de aterizarea avionului prezidenţial, un atentat soldat cu 15 morţi şi 66 de răniţi.

REGIM DE SECURITATE SPORITĂ

Duque se afla vineri la bordul acestui elicopter împreună cu miniştii Apărării şi Internelor şi cu guvernatorul departamentului Norte de Santander.

Nimeni nu a fost rănit în acest atac.

Aeronava a decolat din satul Sardinata, unde preşedintele şi însoţitorii săi au asistat la o ceremonie, şi se îndrepta către Cucuta, capitala departamentului.

Această zonă, afectată de o extremă insecuritate, una dintre principalele regiuni care produce droguri în Columbia, se întinde de-a lungul frontierei poroase de 2.200 de kilometri cu Venezuela.

Forţe guvernamentale luptă în această regiune împotriva unor membri ai gherilei Armatei Eliberării Naţionale (ELN) - Pelusos, vestigii ale unei insurecţii maioste demobilizate -, a unor disidenţi din cadrul FARC şi mai multor ganguri de traficanţi de droguri.

Grupări armate luptă, de asemenea, între ele, cu scopul de a prelua controlul celor 41.000 de hectare de foi de coca - o importantă rută de contrabandă către Venezuela şi Caraibi.

La 16 iunie, o explozie a unei maşini-capcană într-o instalaţie militară din Cucuta s-a soldat cu 36 de răniţi.

Ivan Duque a întrerupt, în 2019, negocieri pe care predecesorul său Juan Manuel Santos le purta cu ELN în Cuba, după ce a semnat în 2016 un acord de pace cu FARC.

El a ”îngropat” aceste negocieri în urma unui atentat cu o maşină-capcană, în ianuarie 2019, vizând o şcoală de poliţie din Bogota, un atentat în care au fost ucişi 22 de cadeţi, dar şi autorul atacului.

De când se află Duque la putere, în 2018, Columbia se confruntă cu cel mai grav val de violenţe pe care l-a înregistrat de la dezarmarea FARC, legate în principal de rivalităţi în controlul traficului de droguri şi de extracţii miniere ilegale.

Ivan Duque, un preşednte de dreapta, se confruntă de la sfârşitul lui aprilie cu o criză socială, care a izbucnit împotriva unui proiect privind o creştere a impozitelor, între timp retras, şi care constă în manifestaţii aproape zilnice şi confruntări soldate cu zeci de morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.