Cel puţin 42 de persoane, inclusiv un agent din forţele de ordine, au fost ucise la manifestaţii împotriva Guvernului care agită Columbia de la 28 aprilie şi a căror reprimare de către poliţie a fost condamnată de către comunitatea internaţională, relatează AFP.
Avocatul poporului, o entitate publică de apărarea drepturolor omului, a anunţatcă ”41 de civili” şi ”un membru al forţelor publice” au fost ucişi în aceste 13 zile. Un bilanţ anterior anunţa 27 de morţi.
Ministerul Apărării, în subordinea căruia se află poliţia în Columbia, a anunţat că au fost răniţi 849 de agenţi, dintre care 12 cu arme de foc, şi 716 civili, fără să precizeze numărul civililor răniţi cu arme de foc.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aceste bilanţuri fac din aceste manifestaţii cele mai sângeroase manifestaţii împotriva Guvernului de dreapta al lui Ivan Duque de la mobilizările masive din 2019 şi cele din 2020 împotriva brutalităţii poliţiei.
Ele constituie totdată un precedent într-o ţară puţin obişnuită cu proteste sociale şi sărăcită de pandemia covid-19, care întâmpină dificultăţi să dea pagina unor decenii de conflict armat, în pofida Acordului de Pace din 2015 cu gherila Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
ONG-urile locale Temblores şi Indepaz au anunţat, la rândul lor, 47 de morţi, dintre care ”39 prin violenţa poliţiei”.
Denunţuri ale abuzurilor forţelor de ordine, prin multiple înregistrări postate pe reţele de socializare, au sporit furia străzii.
O primă reuniune, luni, între Guvern şi Comitetul Naţional de Grevă, iniţiatorul acstor manifestaţii. a eşuat să dezamorseze criza generată de către un proiect de lege privind creşterea impozitelor vizând să atenueze impactul economic al pandemiei covid-19, soldată cu 79.000 de morţi în această ţarăcu 50 de milioane de locuitori.
Preşedintele Ivan Duque şi-a arătat ”complezenţa faţă de folosirea excesivă a forţei publice”, deplânge o reprezentantă a studenţilor, Jennifer Pedraza, membră a Comitetului, care îndemnaă la noi manifestaţii miercuri.
Înaltul comisar guvernamental pentru pace, Miguel Ceballos, a dat asigurări marţi la postul W Radio că ”abuzurile poliţiştilor” nu doar că au fost ”condamnate, dar au fost deja aduse în faţa justiţiei”, însă a insistat asupra ”abuzului cetăţenilor care rănesc alţi cetăţeni” şi ”forţa publică”.
Poliţia a anunţat luni suspendarea a cinci agenţi şi că alţi 62 sunt vizaţi într-o anchetă cu privire la presupuse violenţe.
În pofida retragerii proiectului de reformă fiscală, la 2 mai, mobilizarea continuă împotriva reprimării poliţiei şi în susţinerea unei schimbări a direcţiei Guvernului în faţa unei sărăcii care a crescut cu 42,5%, inegalităţilor, corupţiei şi unei intensificări a violenţei grupărilor înarmate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.