Un inginer din cadrul Marinei americane (US Navy), Jonathan Toebbe, în vârstă de 44 de ani, şi soţia sa, Diana, în vârstă de 46 de ani, au fost condamnaţi la 19 şi, respectiv 21 de ani de închisoare, după ce au fost găsiţi vinovaţi de faptul că au încercat să vândă secrete ale submarinelor nucleare unei puteri străine, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jonathan Toebbe şi soţia sa au fost arestaţi în octombrie 2021 şi au pledat vinovat câteva luni mai târziu, în acest dosar rocambolesc.

Judecătorul a condamnat-o la o pedeapsă mai mare pe femeie, deoarece a încercat să-şi minimalizeze rolul şi şi-a acceptat responsabilitatea după mai mult timp.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ei au ”complotat să vândă informaţii clasate secret al Apărării, cee ce ar fi pus în pericol bărbaţii şi femeile care poartă uniforma şi securitatea Statelor Unite”, a declarat, citat într-un comunicat Matthew Olsen, care supervizează dosarele de securitate naţională la Departamentul american al Justiţiei.

Jonathan Toebbe lucra începând din 2012, potrivit dosarului său judiciar, la conceperea reactoarelor submarinelor din clasa Virginia - ulrima generaţie de submersibile de atac ale Florei americane.

În aprilie 2020, el a trimis un colet într-o ţară terţă, cu primele documente şi instrucţiuni în vederea stabilirii unui contact.

”Îmi cer scuze pentru aceată traducere proastă în limba voastră”, scria inginerul în acest mesaj şi promitea să livreze ”informaţii de mare valoare”.

Autorităţile judiciare nu au precizat niciodată ţara pe care acesta a contactat-o.

Însă, cotidianul The New York Times scrie că este vorba despre Brazilia.

Coletul a ajuns, în decembrie 2020, la ataşatul poliţiei federale americane (FBI) în Brazilia, potrivit NYT.

FBI a luat atunci contactul cu inginerul şi s-a dat drept un reprezentant al acestei ţări care a cooperat şi care a mers până la a plasa un semn de recunoaştere pe sediul ambasadei sale la Washington pentru a-i dovedi lui Jonathan Toebbe că interlocutorul său nu era un anchetator,

Jonathan Toebbe a primit, din iunie în august, plăţi în criptomonede în valoare de 100.000 de dolari, în schimbul cărora a predat informaţii confidenţiale aparţinând US Navy.

Aceste date se aflau pe carduri SD criptate, depuse de către cuplu în locuri conveniteb în avans, ascunse în sendvişuri cu unt de arahide, un pachet de gumă de mestecat sau un ambalaj de pansament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.